În
condițiile unei oferte repertoriale incredibil de reduse, Opera Națională
București a invitat publicul să urmărească, în martie, doar opt producții,
lucrări reluate în două seri consecutiv sau, în cel mai bun caz, la distanță de
câteva zile, fără o logică anume. Opere precum„Boema“ sau „Nunta lui
Figaro“ au revenit pe afiș în formule interpretative destul de asemănătoare de
la o reprezentație la alta, eventualele puncte de interes fiind invitații (mai
corect invitatele) sau readucerea pe scenă a unor soliști apreciați, dar care
nu au mai fost programați de mai bine de un an.
Întâmplător
sau nu, în roluri de prim-plan s-au regăsit doar soprane solicitate să reia sau
să abordeze pentru prima oară la ONB personaje care li se potriveau (sau nu).
Astfel, în „Boema“, Elena Moșuc a susținut, după aproape șase ani, rolul Mimi,
redat cu acuratețe și cu un glas frumos care, chiar dacă nu are culoarea
timbrală cerută de partitură, se pliază pe cerințele scriiturii, conturând și
scenic o eroină credibilă, deși fără o încărcătură expresivă deosebită. Dacă în
2010, partener i-a fost ilustrul tenor Giuseppe Giacomini, aflat la vârsta
senectuții, de data aceasta solista a avut parte de surprize nu tocmai plăcute
– în ultima clipă, tenorul Daniel Magdal, care urma să joace Rodolfo, a anulat,
fiind înlocuit de Lucian Corchiș, la rândul său bolnav, evoluând toată seara la
limita penibilului, ca soluție de avarie, nepermisă într-un teatru liric „cu
pretenții“.
Soprana
Simonida Luțescu (în Musetta) a încercat să facă față rolului, dar nu a prea
reușit, baritonul Florin Simionca (în Marcello) a rezolvat cu acuratețe
partitura vocală, dar fără anvergura personajului romantic, l-am reascultat și
pe basul Marius Boloș (în Colline), iar în alte roluri au apărut onest Valentin
Vasiliu sau Mihnea Lamatic, sub bagheta lui Vlad Conta.
Două
săptămâni mai târziu, la pupitrul operei pucciniene s-a aflat clujeanul
Cristian Sandu care, spre deosebire de „dirijorul casei“, a impus un tempo
năucitor, care chiar dacă a asigurat derularea alertă a spectacolului, spre
deosebire de lentoarea precedentului, a pus la grea încercare atât corul
(pregătit de Stelian Olariu), cât și soliștii, în parte aceiași, obligați
astfel să treacă de la o manieră dirijorală la alta cu destule emoții.
În
Mimi am reascultat-o, după un an de „tăcere“ impusă de cei care se ocupă de
distribuirea interpreților în spectacole, pe soprana Mihaela Stanciu, una
dintre cele mai frumoase voci pe care le are ONB, dar din păcate în afara
„jocurilor“ ce determină programarea excesivă – motivată sau nu – a unora și
absența totală a altora. Alături de ea, tenorul Liviu Indricău, reintrând în
rolul Rodolfo, de asemenea după multă vreme, etalându-și timbrul luminos,
metalic, cu acut în general sigur, având și dezinvoltură scenică și o vizibilă
bucurie de a cânta. Nu știu dacă în sală s-au aflat și spectatori care
urmăriseră și reprezentația din 3 martie, dar dacă da, au avut prilejul unei
„audiții comparate“ chiar și involuntară, remarcând potențialul unui solist
solicitat adesea în partituri nepotrivite, fără a fi pus în valoare la nivelul
său real și al altui coleg omniprezent pe afiș, uneori chiar și două seri la
rând.
Dacă
personajul Marcello a fost „preluat“ de baritonul Vicențiu Țăranu, în Colline a
apărut basul Horia Sandu, alături de aceeași Simonida Luțescu – parcă și mai
incertă de această dată –, Valentin Vasiliu sau Mihnea Lamatic.
În
„Nunta lui Figaro“, se pare că Vicențiu Țăranu a rămas „singur pe rol“,
asigurând, în ambele spectacole cu opera mozartiană, un Figaro frust, bonom,
egal cu sine însuși indiferent ce ar cânta. Mezzosoprana Mihaela Ișpan a
debutat în Cherubino, travesti pe care l-a reluat la 26 martie cu mai multă
suplețe scenică, dar la fel de bine sub aspect vocal. Mezzosoprana Sidonia Nica
a fost o Marcellina agreabilă, bas-baritonul Iustinian Zetea un Don Bartolo
credibil, încercând să aibă și umor, asemeni (aceluiași) tenor Lucian Corchiș
în Don Basilio sau baritonului Vasile Chișiu în episodicul Antonio.
Și
tot Vlad Conta a dirijat (și) cele două reprezentații, în care Contele a avut,
în baritonul Daniel Filipescu, un interpret convingător, pentru ca apoi să fie
abordat de Daniel Pop, extrem de „discret“ vocal și fără prestanță ca apariție și
în atitudini. Din fericire, Susanna a beneficiat de invitate care au știut să
aducă și o manieră de cânt adecvată, soprana Marta Sandu constituind, cel puțin
pentru mine, o surpriză deosebit de plăcută, în timp ce Florina Ilie și-a
reconfirmat calitățile, poate mai spumoasă și mobilă în plan scenic.
O
altă invitată însă – soprana Teodora Gheorghiu –, insistent promovată în
ultimii ani din varii motive în special în stagiunea Radio, a rămas departe de
ceea ce trebuia în Contesa, firavă și ștearsă vocal, inconsistentă și ca prezență,
dar Simona Neagu a susținut rolul cu aplomb, eleganță și pregnanță
vocal-expresivă, timbrul său fiind, de această dată, potrivit tipului de glas
cerut de rol.
În
Barbarina au evoluat cu onestitate fie Andreea Novac, fie Valentina Tudose. O
altă posibilă comparație interesantă pentru cei care au avut curiozitatea (și
rezistența) de a reveni în sală pentru a urmări eventualele noutăți oferite în
distribuțiile propuse în „Nunta lui Figaro“, de asemenea la aproape două
săptămâni distanță. În toate aceste seri, orchestra a sunat bine, în general
fără „accidente“ sau decalaje semnificative, adaptându-se „baghetelor“.
Sigur că experimentele (sau experiențele) de
acest fel pot fi tentante pentru unii, dar absența cronicarilor sau a
melomanilor împătimiți spune multe. Oricine privește afișul ONB, constată o
structură de „struțocămilă“, ceva între teatrul de repertoriu și cel „de producții“,
cu câte două„Traviata“ (una după alta), „Aida“, „Lacul lebedelor“ (la
10 și 13 martie),„Corsarul“ cam la fel, un „Oedip“ și un „Nabucco“, pe
lângă cele deja comentate. Iar luna aprilie debutează cu premiera baletului
„Manon“, preluată, din câte se pare, de la Covent Garden (unde a fost montată
în anii ʼ60), titlu ce va fi prezentat de patru ori în zece zile. Oricât am fi
de îngăduitori și răbdători, e cam mult, mai ales că publicul rămâne cam același.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
