Newsflash
OPINII

Modelul francez de compensare a malpraxisului

de Prof. dr. Cristian Stan - mar. 31 2023
Modelul francez de compensare a malpraxisului

Începând cu anul 2002, în Franţa a fost introdus un model hibrid de compensare a malpraxisului. Modelul este unic în lume și prezintă o serie de particularităţi.

modelul francez

Modelul francez de compensare a malpraxisului cuprinde atât modalităţi de conciliere extrajudiciară (prin CRCI – Commission Régionale de Conciliation et d’Indemnisation), cât și elemente ale unui sistem particular de compensare asemănător „no-fault system” (prin ONIAM – Office Nationale d’Indemnisation des Accidents Médicaux, des Affections Iatrogènes et Infections Nosocomiales).

Ambele funcţionează în interiorul unui sistem juridic bazat principial pe culpa medicală, în care despăgubirea pacientului în instanţă se face pe baza regulilor dreptului civil, și numai atunci când este dovedită existenţa unei culpe a medicului sau a spitalului.

Legea franceză prevede reguli diferite în funcţie de tipul spitalelor. Dacă spitalul este public, judecarea cazului de malpraxis se face în primele faze procesuale în dreptul administrativ. Dacă spitalul este privat, va fi aplicată încă de la început legislaţia din dreptul privat (civil), cauza fiind judecată de o instanţă civilă. În Franţa acuzaţiile penale împotriva medicilor sunt foarte rare.

Responsabilitate diferită în funcţie de spital

Dacă un medic lucrează într-un spital public, responsabilitatea pentru despăgubirea malpraxisului aparţine spitalului (prin asigurătorul acestuia). Pentru medicii care lucrează în regim privat, responsabilitatea pentru compensaţiile financiare aparţine direct persoanei reclamate (prin asigurătorul său).

Definiţia erorii medicale în dreptul francez se bazează pe principiul răspunderii contractuale. Acesta obligă pacienţii să plătească medicul și să respecte prescripţiile ce i-au fost date, obligaţia medicului fiind o obligaţie de mijloace. Cu câteva excepţii, nu există o obligaţie de rezultat prin care se garantează obţinerea unui efect terapeutic favorabil.

CRCI (Comisia regională de conciliere și indemnizare pentru accidentele medicale) este compusă din reprezentanţi ai profesioniștilor din domeniul sănătăţii, ai companiilor de asigurări, ai universităţilor și reprezentanţi ai părţilor în cauză.

Comisia decide dacă a fost o eroare medicală sau este un caz de aléa thérapeutique (risc medical imprevizibil, care a survenit în absenţa unei greșeli medicale).

Erorile medicale în statistici

Studiile arată că în cazurile analizate de CRCI, la aproximativ o treime au existat erori medicale, iar la o altă treime a existat aléa thérapeutique. Restul de cazuri sunt reprezentate de infecţiile iatrogene sau alte categorii de reclamaţii.

Atunci când se decide că la mijloc a fost o eroare medicală, spitalul public sau medicul cu practică privată va plăti despăgubirile prin asigurătorul său. Dacă aceștia refuză să plătească, pacientul se poate adresa instanţei de judecată.Dacă se decide că a fost aléa thérapeutique sau că sechelele sunt consecinţa unei infecţii nosocomiale, despăgubirea va fi plătită direct de ONIAM din fonduri publice (pe baza principiului solidarităţii naţionale). Compensaţia financiară se acordă doar atunci când pacientul a rămas cu o invaliditate de peste 25%. Dacă pacientul este nemulţumit de soluţia propusă de ONIAM, se poate adresa mai departe instanţei de judecată.

Modelul francez de compensare a cazurilor de malpraxis este unic în lume și conţine o categorie particulară de situaţii (aléa thérapeutique) în care pacientul este despăgubit de stat fără a exista o culpă medicală.

Citește și: Modelul „no-fault” pentru compensarea malpraxisului

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe