Proba
de foc a oricărui sistem se dă în caz de accident. Atunci când
lucrurile încetează brusc să mai funcționeze, când se dă alarma
și e nevoie de o reacție rapidă pentru a limita dezastrul. Dacă
sistemul este bine gândit, e prevăzut cu mecanisme de siguranță
și există proceduri și instrucțiuni precise, respectate întocmai
de cei care-l operează, atunci șocurile sunt întâi prevenite,
apoi absorbite și rezolvate rapid, iar sistemul continuă să
funcționeze după aceleași reguli ca până atunci. Dar dacă
vorbim de un șoc major, care nu doar că scoate din funcțiune o
secțiune a sistemului, dar are potențialul de a gripa întregul
mecanism, atunci e clar că există o problemă. Cheia evitării unui
dezastru total este, probabil, căutarea activă a defectelor de
funcționare și mai puțin starea reactivă, de așteptare ca
problemele să apară pentru a căuta o rezolvare.
Sistemul
de sănătate nu face excepție. Cazul recent al investigației de
presă realizate de Casa Jurnalistului cu privire la activitatea lui
Gheorghe Burnei, ortoped pediatru la „M. S. Curie” și profesor
universitar la UMF „Carol Davila”, a dezvăluit însă o serie de
grave erori de sistem. Nu ne vom opri aici asupra investigației
jurnalistice, minuțios documentată, și nici asupra anchetei penale
declanșate de procurorii care îl urmăreau pe medic de o lună și
jumătate, judecătorul apreciind că există motive pentru a-l
aresta la domiciliu pe inculpat. Acuzațiile din rechizitoriul
procurorilor sunt extrem de grave și sunt incompatibile cu profesia
de medic. Prezumția de nevinovăție rămâne însă valabilă și
în acest caz, asupra căruia sistemul nostru juridic se va pronunța.
Merită însă discutate reacțiile declanșate în interiorul
sistemului, care arată că avem nu una, ci mai multe probleme
serioase.
În
primul rând, reacția generală inițială a fost una de uluială.
Urmată aproape imediat de una de negare a situației, mergând, în
unele cazuri, până la atacuri la persoană față de jurnalista
care semnează investigația. Poate că ar fi de înțeles o asemenea
reacție de la oamenii fără studii medicale, oricum sensibilizați
de televiziunile specializate în crearea de mituri – iar
profesorul Burnei a avut constant parte de o presă favorabilă. Mai
neașteptate au fost însă semnalele venite chiar din lumea
medicală, mesaje de solidaritate și de solidarizare, fără
rezerve, adevărate „cecuri în alb” acordate în mare grabă.
Ne-am fi așteptat, până la urmă, la mai multă cumpătare în a
trage concluzii și a pune etichete. Și, dacă încă e de înțeles
cum această solidaritate de breaslă devine evidentă în momente de
criză, e complet inexplicabilă reacția președintelui Colegiului
Medicilor din România. Într-un interviu acordat pentru RFI România,
Gheorghe Borcean s-a aventurat să aprobe proceduri și practici puse
în discuție și chiar să caute explicații – scuze, mai pe șleau
– pentru o serie de neglijențe și greșeli greu de băgat sub
preș. Ba chiar președintele CMR a găsit resurse pentru a fi ironic
la adresa procurorilor de caz și chiar a pus situația pe seama unei
presupuse „agresiuni din toate direcțiile împotriva sistemului
sanitar”. Prin declarația sa, Gheorghe Borcean a reușit nu doar
să se antepronunțe asupra unui caz cercetat penal, dar și să
transmită un grav mesaj către cetățenii României: nu contează
care este realitatea, Colegiul Medicilor din România este aici să
ia partea medicilor.
Cu
totul regretabilă poziționarea președintelui CMR, mai ales că ea
a reușit să eclipseze răspunsul prompt și corect al Colegiului
Medicilor din Municipiul București. Membrii biroului executiv al
CMMB s-au autosesizat, după apariția primului articol în presă,
și au decis declanșarea unei anchete. Arestarea preventivă a
medicului ortoped și apoi plasarea sa în arest la domiciliu
blochează însă desfășurarea anchetei CMMB, deoarece probele vor
fi în primul rând instrumentate în cadrul procesului penal deja
declanșat. Odată cu pronunțarea sentinței în acest caz, va putea
să se desfășoare și ancheta Colegiului. Prof. dr. Cătălina
Poiană, președinta CMMB, ne-a asigurat că investigația va fi
realizată cu celeritate de către departamentul juridic al
Colegiului, de îndată ce situația judiciară o va permite. De
altfel, responsabilitatea investigării profesionale a acestei
situații revine colegiului local, ceea ce face intervenția
președintelui Colegiului Național cu atât mai greu de înțeles,
în absența unei competențe legitime.
Tot
o reacție promptă a avut și conducerea Universității de Medicină
și Farmacie „Carol Davila” București, care a luat act de
arestul la domiciliu al cadrului didactic și a dispus suspendarea
din funcție a acestuia și repartizarea responsabilităților
didactice și administrative ale acestuia (Gheorghe Burnei era și
prodecan al Facultății de Medicină) către alți membri ai
corpului didactic. Decizia va fi ajustată ulterior, în funcție de
ce va hotărî instanța de judecată pe parcursul procesului, cu
privire la starea de libertate a inculpatului.
De
partea cealaltă a spectrului, sunt de notat câteva articole apărute
prin presa sponsorizată politic, în care nu doar că informațiile
sunt un pic sau de tot greșite, dar autorii văd teorii ale
conspirației și caută tot felul de conexiuni cu alegerile, cu
starea vremii sau cu alinierea planetelor. Evident, procurorii nu au
dreptate, jurnaliștii de investigație nu știu ce fac și cine-i
manipulează, iar faptele... De fapt, cine are timp să se mai uite
la fapte?
Teama
mea este următoarea: nu știu dacă acum sau altădată, dar dacă
un caz de visuri urâte chiar ar exista în medicina românească?
Este sistemul pregătit să identifice medicii care au uitat
jurământul lui Hipocrate? Pe cei care își pun faima înaintea
binelui pacientului? Sau pe cei care experimentează ca și cum ar fi
încă 1900 toamna, fără reguli și protocoale, fără consimțământ
informat și aviz de etică? Oare specialiștii care sunt chemați să
emită o a doua opinie medicală nu se vor abține de la a-i spune
pacientului că primul medic a greșit, de teama că poate
președintele CMR, poate altcineva îi va acuza de... încălcări
ale codului deontologic? Sistemul nostru de sănătate este grav
dereglat și nu are mecanisme de siguranță, care să prevină
derapaje grave petrecute la vârf. Au trecut aproape patru ani de
când a fost introdus sistemul britanic de „revalidare” a
medicilor, în care sunt luate în calcul nu doar punctele de EMC
(cum se face acum la noi), ci și opiniile pacienților și, foarte
important, ale colegilor. Pe când și la noi?
Colegiul
Medicilor din România trebuie să-și regăsească vocația, să-și
piardă tendința de mușamalizare a cazurilor semnalate în spațiul
public și să devină acea autoritate de care medicina românească
are nevoie, pentru care etica nu este doar o formă fără fond.
Poate așa vom recâștiga încrederea pacienților în medici și în
sistemul de sănătate și vom construi un adevărat parteneriat –
vindecător pentru toată lumea.