Conform legii, asistenţa medicală privată de urgenţă în faza prespitalicească este asigurată de serviciile private de ambulanţă, pe baza unui contract direct cu beneficiarul, cu asiguratorul privat al acestuia sau la solicitarea directă a beneficiarului ori a oricărei alte persoane, cu consimţământul acestuia. Practic, ce înţelegem din acest lucru? O ambulanţă privată (fie că aparţine unui spital privat ori unui serviciu ce asigură doar transport de urgenţă) poate interveni în trei cazuri stipulate de lege: în cazul unui contract încheiat între persoana ce solicită ajutor și serviciul privat, în situaţia în care persoana aflată în nevoie deţine o asigurare de sănătate privată care oferă și un serviciu privat de ambulanţă, precum și dacă se face o solicitare expresă din partea unui individ, pentru sine sau pentru altul.

        De asemenea, pentru a putea face parte din echipajul privat de asistenţă, personalul medical și cel nemedical au obligaţia de a fi pregătite în centre speciale acreditate și autorizate de Ministerul Sănătăţii (fiind incluse aici chiar și cursurile de formare
continuă).

        Dar ce se întâmplă cu spitalele private în situaţia în care se confruntă cu o urgenţă medicală, iar persoana aflată în nevoie nu are un contract de asistenţă medicală cu aceștia? Unitatea are obligaţia de a acorda în mod gratuit asistenţa medicală, până la transferul pacientului în condiţii de siguranţă la un spital public. Această reglementare însă va fi aplicabilă doar în cazul pacienţilor cu funcţii vitale aflate în pericol.

        Și o ultimă reglementare privind publicitatea acestor servicii: este obligatoriu ca instituţia privată care asigură intervenţie medicală de urgenţă să specifice, atunci când suntem în prezenţa unei chestiuni publicitare, faptul că numerele de apel nu sunt gratuite și că serviciile ce vor fi prestate sunt supuse unor costuri.