Multiplicarea cazurilor de infectare cu Omicron în întreaga lume ar putea creşte riscul apariţiei unei noi variante, mai periculoase, a coronavirusului, a avertizat OMS.
Varianta Omicron pare a fi mai puţin patogenă comparativ cu temerile iniţiale şi a reaprins speranţa că pandemia ar putea fi depăşită, scrie Agerpres.
Însă, Catherine Smallwood, reprezentantă a biroului de urgenţe din cadrul OMS, a declarat pentru AFP că o creştere vertiginoasă a ratelor de infectare ar putea avea efectul opus.
„Cu cât (varianta) Omicron se răspândeşte mai mult, cu atât este transmisă mai mult şi cu cât se replică mai mult, cu atât este mai probabil să genereze o nouă variantă. În prezent, Omicron este letală, poate provoca moartea (...) Poate mai puţin comparativ cu Delta, dar cine poate spune ce ar putea genera următoarea variantă?”, a precizat Smallwood.
Potrivit reprezentantului OMS, Europa a înregistrat peste 100 de milioane de cazuri de COVID-19 de la începutul pandemiei şi peste cinci milioane de cazuri noi în ultima săptămână a anului 2021, ceea ce eclipsează aproape tot ce am văzut până în prezent.
„Ne situăm într-o fază foarte periculoasă, ratele de contaminare cresc într-o manieră foarte semnificativă în Europa de Vest, iar impactul real al acestui lucru nu este deocamdată clar”, a spus aceasta.
Catherine Smallwood a mai explicat că în timp ce la nivel individual riscul de spitalizare este probabil mai mic în cazul variantei Omicron comparativ cu Delta, în general, Omicron ar putea reprezenta o ameninţare mai mare din cauza numărului de cazuri.
„Când numărul cazurilor creşte într-o manieră atât de semnificativă, este probabil ca mult mai mulţi oameni cu boli grave să ajungă în spital şi chiar să moară”, a adăugat ea.
OMS a anunţat marţi că apar tot mai multe dovezi că varianta Omicron de coronavirus afectează căile respiratorii superioare, provocând simptome mai blânde decât variantele anterioare.
Managerul pentru monitorizarea COVID-19 din cadrul OMS, Abdi Mahamud, a declarat, însă, în cadrul unei conferinţe de presă la Geneva, că transmisibilitatea ridicată a Omicron înseamnă că noua variantă va deveni dominantă în câteva săptămâni în numeroase locuri, reprezentând o ameninţare în ţările în care o parte mare a populaţiei rămâne nevaccinată.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe