Newsflash
Hi-tech & Gadgets

O aplicație dedicată sănătății femeilor a obținut finanțare de 200 de milioane de dolari

de Florentina Ionescu - aug. 14 2024
O aplicație dedicată sănătății femeilor a obținut finanțare de 200 de milioane de dolari

Aplicația Flo Health a reușit la o rundă de finanțare recentă să obțină suma de 200 de milioane de dolari.

Flo Health este o aplicație din domeniul Femtech. Acesta este un termen care se referă la instrumente de diagnostic, produse, servicii, accesorii din categoria wearables și software care folosesc tehnologie pentru a aborda probleme de sănătate ale femeilor, printre care și menstruația și sănătatea reproductivă. Un produs de acest fel este Flo Health, aplicație de mobil care a reușit să primească 200 de milioane de dolari investiție de la o companie privată, numită General Atlantic. 

Potrivit www.medicaldevice-network.com, Flo Health este prima aplicație de sănătate dedicată femeilor pur digitală care a depășit valoarea de 1 miliar de dolari, devenind astfel o companie „unicorn” (deci o companie privată este evaluată la peste 1 miliard de dolari). 

Această veste marchează un punct de cotitură important pentru industria de Femtech, mai ales că, istoric vorbind, această zonă a fost lipsită multă vreme de inovație și de fonduri din cauza investițiilor scăzute și din cauza unui grad scăzut de conștientizare, arată sursa citată. 

Între anii 2020 și 2024, totuși, investițiile în produse și aplicații ce țin de sănătatea femeilor au crescut cu până la 350%, arătând astfel că investitorii au un interes tot mai mare în această piață, în ultimii ani. 

Compania Flo Health este una din Marea Britanie și este special concepută, în principal, pentru a monitoriza ciclurile menstruale și ovulația. Aplicația sa are mai multe caracteristici și funcționalități, cum ar fi monitorizarea ciclului menstrual, predicții pentru ciclurile menstruale, calendare pentru ovulație, ajutând în acest fel utilizatorii să își monitorizeze îndeaproape sănătatea reproductivă. 

Flo oferă și informații cu privire la simptomele menstruației, la tiparele și obiceiurile ce țin de stilul de viață și la starea generală de sănătate, pe baza unor rapoarte personalizate cu privire la sănătatea femeii și pe baza unor remindere și notificări. Aplicația include, totodată, resurse educaționale și o parte de comunitate, pentru ca femeile să își împărtășească experiențele și să aibă parte de sprijin din partea altor utilizatoare. 

Reprezentanții Flo spun că au în plan să pătrundă cu aplicația și în sfera ce ține de perimenopauză și menopauză, folosindu-se de parteneriatul cu General Atlantic pentru a intra în următoarea etapă de dezvoltare a companiei. În plus, se dorește creșterea echipei din departamentul de cercetare și dezvoltare (R&D) cu angajați de top din Europa și America de Nord. 

Potrivit sediului central din Londra al aplicației Flo Health, aceasta are aproape 80 de milioane de utilizatori activ lunar și aproape 5 milioane de utilizatori care au plătit subscripție pentru a folosi aplicația în ultima lună. Reprezentanții Flo se așteaptă ca această companie să depășească profituri de 200 de milioane de dolari anul acesta. 


Notă autor:

Sursa foto: https://flo.health/product-tour/tracking-cycle

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 150 de lei
  • Digital – 100 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe