Newsflash
OPINII

Noi inițiative dezbătute și votate de CMSR

Noi inițiative dezbătute și votate de CMSR

Recent, a avut loc o nouă ședință a Consiliului Național al CMSR. Între subiectele dezbătute s-a aflat și schimbarea modului în care cetățenii din state terțe obțin avizul de liberă practică în stomatologie.

În data de 27.09.2024, președintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România, dr. Florin Lăzărescu, a convocat o nouă ședință a Consiliului Național al CMSR „Eforturile noastre de aproape un an de zile au transformat deja CMSR într-un organism democratic, preocupat de bunăstarea comunității noastre profesionale și care protejează imaginea breslei în societate”, a declarat președintele CMSR, dr. Florin Lăzărescu. „Am redus, cum am promis, la două mandate  pozițiile de conducere și am comunicat transparent activitățile Colegiului. Ne-am conectat la forurile de reprezentare europeană și deschidem accesul lectorilor străini de valoare și al practicienilor din țară la evenimentele cu puncte EMC. Digitalizarea activităților se derulează accelerat și, în câteva luni, vom fi pregătiți să facem un mare pas înainte prin noua aplicație și noul sistem de lucru. Progresul ține de fiecare dintre noi iar Consiliul Național își consolidează rolul de motor al dezvoltării din comunitatea noastră”.

Printre cele mai importante puncte prezentate, dezbătute sau, după caz, votate, în cadrul ședinței (ședință statutară cu cvorum întrunit: 53 de membri prezenți) se numără:

M01. Aprobarea Ordinii de zi

M02. Aprobarea Procesului-verbal de la ședinţa Consiliului Naţional din data de 24.05.2024

M03. Membrii Consiliului Național au adoptat Decizia pentru aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a activităţii comisiilor de disciplină ale CMSR în urma modificării ROF.

M04. Consiliul Național a adoptat Decizia pentru aprobarea modalităţii de remunerare a persoanelor desemnate să emită opinii de specialitate în cauzele aflate pe rolul comisiilor de disciplină ale CMSR (indemnizație netă în cuantum de 600 lei)

M05. Înaintarea către autorităţi a propunerii de modificare și completare a Titlului XIII, Legea nr. 95/ 2006 a fost aprobată, cu amendamentul că mențiunea privind plata unor penalități de întârziere la plata cotizației lunare a fost eliminată din propunerea inițială.

– M05A. Draft proiect modificare Titlu XIII 95 mapa CN 27 sept 2024

•    Vizează, printre altele, schimbarea modului în care cetățenii din state terțe obțin avizul de liberă practică în stomatologie, prin aplicarea unor reguli mai clare și mai stricte. S-a constatat că după examenul de limbă și obținerea certificatului de membru CMSR de către acești cetățeni, există dificultăți în a-i monitoriza la nivel local, deoarece dreptul de ședere temporară nu este sincronizat cu perioada de practică. Modificarea propusă va permite acordarea avizului de liberă practică doar pentru durata dreptului de ședere în România. De exemplu, un medic cu protecție subsidiară pe șase luni va primi un aviz temporar de șase luni, fără a mai primi certificat de membru permanent. CMSR vizează consolidarea controlului asupra activităților profesionale desfășurate de acești profesioniști.

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Sănătății, dr. Tiberiu Marius Brădățan, a declarat că este necesară alinierea la prevederile din piață europeana a muncii. „Trebuie să existe la nivelul CMSR un nivel de control al profesioniștilor din state terțe și trebuie să știm care sunt competențele lor în special în contextul conflictului din Ucraina. Demersul este unul binevenit pentru că în perioada următoare va fi o efervescentă pe zona de caravane medicale, în care vor fi incluși acești profesioniști, și trebuie să ne asigurăm că cetățenii din zonele îndepărtate beneficiază de servicii la standardele impuse de noi. Rolul dumneavoastră aici va fi esențial”.

M05B. Situație medici stomatologi străini solicitanți drept practică

2021: 45 aplicanți cetățeni străini, din care: 
➢ Practică ocazională: 2 aplicanți (cetățeni UE). 
➢ Practică temporară: 2 aplicanți (cetățeni UE). 
➢ Practică definitivă: 41 aplicanți (16 cetățeni UE, 3 refugiați, 14 solicitanți căsătoriți cu cetățeni români, 8 cetățeni UE cu rezidență permanentă în România).

2022: 55 aplicanți cetățeni străini, din care: 
➢Practică ocazională: 1 aplicant (cetățean UE).
➢ Practică temporară: 2 aplicanți (cetățeni UE). 
➢Practică definitivă: 52 aplicanți (28 cetățeni UE, 6 refugiați, 1 cetățean cu protecție specială din Ucraina, 11 solicitanți căsătoriți cu cetățeni români, 6 cetățeni UE cu rezidență permanentă în România). 

2023: 44 aplicanți cetățeni străini, din care:
➢ Practică ocazională: 5 aplicanți (4 cetățeni state terțe - non-UE; 1 cetățean UE). 
➢ Practică temporară: 1 aplicant (cetățean UE).
➢Practică definitivă: 38 aplicanți (10 cetățeni UE, 1 refugiat, 4 cetățeni cu protecție specială - Ucraina, 15 solicitanți căsătoriți cu cetățeni români, 8 cetățeni UE cu rezidență permanentă în România). 

2024 (până la data de 12 septembrie, inclusiv): 29 aplicanți cetățeni străini, din care:
➢ Practică ocazională: 8 aplicanți (6 cetățeni state terțe - non-UE și 2 cetățeni UE). 
➢Practică temporară: 4 aplicanți (refugiați). 
➢Practică definitivă: 17 aplicanți (6 cetățeni UE, 1 refugiat, 7 solicitanți căsătoriți cu cetățeni români, 3 cetățeni UE cu rezidență permanentă în România).

•    Departamentul juridic lucrează la o propunere privind reglementarea pieței de servicii stomatologice.

•    S-a aprobat modificarea art. 546 privind „neplata cotizației datorate CMSR pe o perioadă de 6 luni și după atenționarea scrisă de către consiliul teritorial al CMSR se sancționează cu suspendarea exercitării profesiei până la plata cotizației datorate și atrage plata unor majorări de întârziere în cuantumul prevăzut de dispozițiile legale aplicabile instituțiilor publice”, cu modificarea: „Neplata cotizației datorate CMSR pe o perioadă de 60 de zile, și după atenționarea scrisă de către consiliul teritorial al CMSR se sancționează cu suspendarea exercitării profesiei până la plata cotizației datorate. Prevederea se va aplica după operaționalizarea aplicației digitale la nivelul tuturor colegiilor teritoriale, iar mențiunea privind plata unor majorări de întârziere în cuantumul prevăzut de dispozițiile legale aplicabile instituțiilor publice a fost eliminată din propunerea de modificare.

✦Explicație: Perioada de 6 luni în care un medic stomatolog continuă să dețină drept de exercitare a profesiei este prea mare și duce la dezechilibre în organizarea bugetului lunar, mai ales la nivelul colegiilor teritoriale cu număr redus de membri.

•    A fost adăugat un amendament pentru modificarea Art. 558 alin. 1, astfel încât toți medicii stomatologi care au statut de funcționar public să poată să-și exercite profesia în afara programului de lucru, dar numai în cabinete private.

M06. S-a aprobat desemnarea ca membru CLAS a dl. dr. Dragoș Mihaia

M07. Informare activitate grup de lucru publicitate și obiectivele grupului

Biroul Executiv al Colegiului Medicilor Stomatologi din România (CMSR) a adoptat o decizie referitoare la stabilirea unor reguli unitare privind publicitatea și promovarea profesiei de medic stomatolog, în conformitate cu prevederile deontologice și principiile concurenței loiale între profesioniști. În acest sens, s-a constituit un grup tehnic de lucru cu scopul de a identifica și propune măsuri specifice pentru reglementarea publicității în acest domeniu. Grupul de lucru este format din următorii membri:

•    Dr. Dima Cosmin Mircea (coordonator) – CMS București
•    Dr. Chiscu Claudia Magdalena – CMS Hunedoara
•    Dr. Culic Bogdan – CMS Cluj
•    Dr. Flueraș Răzvan – CMS Arad
•    Dr. Lupu Sebastian – CMS Iași
•    Dr. Nichifor Anda Melania – CMS Suceava
•    Dr. Petcu Blanka Timea – CMS Mureș

Acest grup va desfășura activități pentru formularea de recomandări și realizarea de materiale informative privind publicitatea în stomatologie. Materialele elaborate vor fi aduse la cunoștința membrilor CMSR cu acordul Biroului Executiv al CMSR.

Decizia a fost comunicată colegiilor județene ale medicilor stomatologi și publicată pe site-ul oficial al CMSR.

•    În cadrul dezbaterilor din Consiliu, au fost prezentate o serie de propuneri privind nevoia de a acorda o perioadă de aliniere, care să fie dublată de elaborarea unui set de propuneri de bune practici, cu accent pe prevenție și comunicare, pentru a asigura aplicarea unitară a normelor din ROF și Codul Deontologic; 
•    A fost semnalată situația clinicilor care au punct de lucru sau colaborări pe raza mai multor colegii teritoriale, fiind necesară o comunicare cuprinzătoare în stabilirea abaterilor și aplicarea eventualelor măsuri sancționatorii.
•    Colegiile teritoriale pot contribui cu propuneri de soluționare a situațiilor cu care se confruntă și care să fie integrate în abordarea la nivel centralizat.

M08. S-a adoptat Decizia privind modificarea și completarea Deciziei CMSR nr. 16/2CN/2021 (Regulamentul EMC)

S-a adoptat Decizia privind modificarea și completarea Deciziei CMSR nr. 16/2CN/2021 (Regulamentul EMC) cu amendamentul că cele 10 puncte EMC se acordă doar în cazul cursurilor tip hands-on. Potrivit noilor reguli, este deschisă posibilitatea lectorilor străini și a celor din țară cu experiență practică bogată de a intra în rândul lectorilor de la evenimentele cu puncte EMC.

M09. Informare stadiu discuţii CNAS

Vicepreședinta CMSR, dr. Smărăndița Păcuraru, a prezentat demersurile efectuate în ultimele luni pentru a proteja fondurile alocate de CNAS medicilor stomatologi, mai ales pe fondul creșterii numărului de contracte încheiate.

CMSR este într-un stadiu de discuții foarte bun cu reprezentanții CNAS față de situația din iarnă; s-a obținut și deblocarea fondurilor de urgență, iar medicii din teritoriu au început să-și primească plățile cuvenite.

Există promisiuni de la nivelul Ministerului Sănătății privind elaborarea, prin PNRR, a unui program digital care să raporteze erorile în timp real în ceea ce privește raportările de servicii decontate de CNAS făcute în prezent prin SIUI.

De asemenea, au fost începute discuțiile și pentru diferențierea plafoanelor dedicate serviciilor de prevenție și a celor curative.

A fost discutată și ideea de coplată, inclusiv scoaterea tehnicienilor de sub plafonare, pentru a lăsa la latitudinea pacientului, în funcție de costuri, alegerea privind tipul de lucrare efectuată.

Unul dintre cele mai importante rezultate este decizia recentă a CNAS de a menține actualele plafoane ale cabinetelor de medicină de specialitate clinică în ambulatoriu pentru serviciile efectuate în relațiile contractuale cu casele de asigurări de sănătate din teritoriu. Astfel, potrivit Hotărârii de modificare și completare a Contractului-cadru[1] adoptată în cursul ședinței de guvern din 25.09.2024, pentru medicina dentară, în trimestrul IV 2024, se menține valoarea sumei orientative/medic specialist/lună la același nivel ca în primele trei trimestre ale anului.

Membrii Consiliului Național au solicitat ca modalitățile de apărare a intereselor medicilor stomatologi să fie mai eficiente, prezentând nevoia de clarificare și de reducere a birocrației. În acest sens, s-a propus formarea unui grup de lucru cu colegii din teritoriu implicați în relația cu CNAS pentru semnalarea și soluționarea problemelor punctuale la acest capitol.

Președintele CMSR, dr. Florin Lăzărescu a transmis felicitări CMSB pentru organizarea primului eveniment dedicat dialogului cu medicii aflați în relație contractuală cu CNAS „Trebuie să consolidăm poziția noastră în raport cu partenerii noștri instituționali. Totodată, continuăm activitățile pentru a genera reguli mai clare și ușor de respectat de comunitatea noastră profesională, pregătind dialogul reprezentanții CNCAN și ai Ministerului Sănătății în privința procedurilor de utilizare a aparatelor de radio-diagnostic. Știm, pe de altă parte, că, potrivit Curții de Justiție a Uniunii Europene, serviciile medicale sunt excluse de la plata taxei lunare pentru fonograme. Am decis inițierea unei acțiuni în justiție pentru eliminarea acestei taxe percepute cabinetelor stomatologice”, a mai transmis președintele CMSR.

M10. Situatie litigii CMSR

– M10A. SITUATIE litigii CMSR D&B mapa sedinta CN septembrie 2024
Din cele 23 de dosare active în luna decembrie 2023, au rămas 11 de soluționat, restul fiind închise.

M11. Informare privind stadiul aplicatiei CMSR

Vicepreședintele CMSR, dr. Rareș Buduru, a prezentat stadiul dezvoltării aplicației Colegiului, setul de beneficii și sistemul de lucru, incluzând aspecte de gestionare a contului, a creditelor EMC, cotizațiilor sau cele privind documentele curente de lucru în relația cu structurile locale și membrii CMSR.

Transferul de la un Colegiu la altul se va putea face online,  vor fi reduși semnificativ timpii de așteptare sau de obținere a unor formulare sau diplome.

Contractul de digitalizare  a fost semnat cu Earth Link în luna august a.c, apoi s-au stabilit echipe de lucru pentru fiecare etapă a dezvoltării aplicației atât în format mobil, cât și desktop.

Instruirea personalului se va face în format fizic (9 întâlniri cu 9-12 participanți) la București, Iași, Craiova și Timișoara cu participanți din fiecare județ din regiunea respectivă. Se va face o sesiune online de instruire pentru cei care nu pot participa la sesiunile anterioare și o a doua sesiune online de clarificare.

Testarea aplicației digitale va începe cu data 1.12.2024, iar implementarea aplicației la nivel teritorial va începe cu data de 1.02.2025.

Mentenanța este asigurată pe o perioadă de doi ani de la începutul perioadei de implementare, ulterior va exista un call-center specializat legat de utilizarea și funcționarea aplicației.

Medicii vor avea suport informațional de la operatorii de colegiu și din partea call-center-ului.

Mesageria aplicației va funcționa la adresa de mail digitalizare@cmsr.ro

„Digitalizarea este unul dintre stâlpii esențiali de dezvoltare a unei organizații moderne”, a declarat președintele Lăzărescu. „Acest element de progres va reduce costurile de funcționare administrativă, ne va oferi o viziune realistă asupra stadiului organizației noastre și va rezolva eficient multe dintre problemele care generau consum de resurse financiare și timp pentru membrii CMSR”.

Totodată, Președintele CMSR, dr. Florin Lăzărescu, a precizat că se fac demersuri pentru acceptarea semnăturii simple digitale pentru acordul informat al pacientului, ceea ce ar simplifica semnificativ componenta birocratică din activitatea medicului stomatolog.

M12. Prezentare variantă sigle individuale colegii teritoriale

În contextul schimbării identității vizuale a Colegiului Medicilor Stomatologi din România, Biroul Executiv al CMSR a propus membrilor Consiliului Național o inițiativă care vine în sprijinul Colegiilor teritoriale, cu scopul de a alinia vizual aceste structuri la noua identitate națională.

Astfel, Biroul Executiv al CMSR și-a manifestat disponibilitatea de a susține financiar, din bugetul CMSR, crearea de sigle adaptate pentru fiecare Colegiu teritorial, pornind de la sigla națională, și de a furniza materiale personalizate, precum foi cu antet și grafica necesară pentru cărțile de vizită ale membrilor Birourilor Executive teritoriale, care să reflecte această nouă identitate.

Demersul este opțional și oferă Colegiilor teritoriale care doresc să beneficieze de această oportunitate posibilitatea de a-și moderniza imaginea vizuală fără a aloca fonduri proprii, având în vedere constrângerile bugetare. CMSR urmărește astfel să sprijine unitatea și coerența vizuală a organizației la nivel național, promovând în același timp o imagine profesională consolidată în rândul medicilor stomatologi.  

Colegiile teritoriale care doresc să beneficieze de această oportunitate de upgradare a identității vizuale sunt invitate să trimită o solicitare la secretariatul CMSR. În urma solicitării, Colegiile teritoriale vor primi logo-uri personalizate atât pentru utilizarea digitală, cât și pentru tipar, împreună cu foi cu antet și grafica necesară cărților de vizită. De asemenea, fiecare Colegiu teritorial va primi un manual de brand, un ghid esențial care va detalia utilizarea corectă a elementelor de identitate vizuală.

„Manualul de brand joacă un rol esențial în asigurarea consistenței și continuității imaginii Colegiului. Acesta va rămâne un reper valoros pentru generațiile viitoare de medici stomatologi care se vor implica în buna organizare a Colegiilor, oferind o moștenire vizuală și strategică ce va contribui la menținerea unei imagini unitare și profesionale la nivel național”, a declarat președintele CMSR, dr. Florin Lăzărescu.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe