Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă

Curba de învăţare

Viața Medicală
Prof. dr. Peter MANU joi, 11 iulie 2013

În medicină, un rol foarte important în calitatea îngrijirilor îl joacă pregătirea medicului. În chirurgie, lucrurile sunt chiar mai clare: nimeni nu ar vrea să fie operat de rezidenţi, ba, dacă se poate, doar de profesor. Cum se pot armoniza cele două nevoi: de a câştiga experienţă practică, dar şi de a realiza o procedură sau o intervenţie la nivelul maxim de calitate şi siguranţă pentru pacient? (Dr. A. M.)

 

   Cum se câştigă experienţa practică? Sunt multe feluri în care se poate da singurul răspuns posibil, aşa că îl voi alege din memorie pe cel al unui personaj al lui Hemingway, care spunea, pe terasa din faţa unei cafenele din Pamplona, că sunt lucruri care nu se pot afla din cărţi sau din spusele altora: ce simţi când faci dragoste, cum se împuşcă o potârniche care se ridică pe neaşteptate la liziera pădurii şi ce se întâmplă, la momentul adevărului, între matador şi taur. Aşa e şi cu experienţa în medicină: o obţinem de la bolnavi şi de la colegii noştri, un transfer subtil de cunoaştere şi umilinţă, pentru care trebuie atât timp, cât şi – mai ales – căldură şi îngăduinţă faţă de greşeală, a celor de la care învăţăm.
   Mai complicat este răspunsul la întrebarea: câtă experienţă este necesară pentru a fi considerat competent? În glumă, răspunsul tradiţional este încapsulat în expresia see one, do one, teach one. Răspunsul corect trebuie să ia în consideraţie cel puţin următoarele elemente: gradul de complexitate al procedurii, variabilitatea contextului clinic, experienţa instructorului, gradul de pregătire, abilităţile neuropsihologice şi inteligenţa practică a celui care învaţă. În plus, pentru fiecare procedură, există o curbă de învăţare, de obicei în formă de „S“, care indică ritmul acumulării acestei experienţe (v. figura).
Curba de învăţare (sursa: www.flashcardlearner.com)   În specialităţile chirurgicale, lucrurile sunt de obicei clare, iar numărul de operaţii care duc la competenţă este în general cunoscut. Din acest motiv, am citit cu interes o ştire din România, transmisă de Agerpres la 28 mai, pe care o reproduc în întregime. „Noi am înaintat actele ca să facem de acum trei ani de zile transplant hepatic. Aşa cum s-a spus, transplantul hepatic este mai mult o problemă vasculară, nu este o problemă de tehnică. Dotări avem, absolut tot. Ni s-a răspuns – eu consider că unii au făcut monopol din această chirurgie – că nu avem un colectiv cu suficientă experienţă în a face transplant. Îmi pare rău, nu ştiu ce înseamnă câtă experienţă trebuie să ai, dar uneori văd rea-voinţă din partea celor care răspund de transplant în România“. Declaraţia aparţine unui profesor universitar şi şef al unei secţii de chirurgie într-un spital clinic judeţean.
   „Nu ştiu ce înseamnă câtă experienţă trebuie să ai“ este un răspuns care surprinde. În cazul transplantului hepatic, colegul nostru putea apela la standardul utilizat în Statele Unite din 2007, publicat pe internet de United Network of Organ Sharing. Pe scurt, există trei baremuri. Primul cere chirurgului să fi efectuat un stagiu de doi ani într-un centru în care se fac cel puţin 50 de transplanturi pe an. Al doilea, să fi participat, în timpul pregătirii, cel puţin ca asistent principal (mâna a doua) la cel puţin 45 de transplanturi. Al treilea, să fi avut un rol semnificativ în prelevarea chirurgicală a cel puţin 20 de organe. În cazul transplantului de rinichi, acelaşi consorţiu recomandă participarea la 30 de transplanturi şi 15 prelevări, pentru că dificultatea operaţiei este mai mică decât în cazul transplantului de ficat.
   Conceptul curbei de învăţare a fost introdus de Hermann Ebbinghaus (1850–1909). Educat la Universitatea din Bonn, Ebbinghaus a explorat, la începutul carierei, graniţa dintre filozofie şi psihologie în „Philosophie des Unbewussten“ (1873). Ca şi în zilele noastre, asemenea specializări nu au mare căutare, aşa că tânărul savant a trebuit să-şi câştige existenţa ca tutor particular, în Franţa şi Anglia. Într-un anticariat din Londra, Ebbinghaus a dat peste faimoasa carte a lui Gustav Fechner, „Elemente der Psychophysik“ (1860), o operă hotărâtoare pentru dezvoltarea carierei compatriotului său, care a început o serie de experienţe fundamentale legate de felul în care se constituie memoria. Şi cum se pierde, pentru că tot Ebbinghaus a definit curba uitării, oglinda necruţătoare a celei de învăţare, în care acum, la apusul vieţii, mă uit din ce în ce mai des.

 

Aequanimitas este titlul unui discurs rostit în 1889 de sir William Osler, părinte-fondator al medicinii interne în America de Nord; semnifică virtutea de a accepta lucrurile aşa cum sunt.

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC