Sunt nedumerit de faptul că nu este
valorificat îndeajuns uriaşul potenţial turistic al ţării noastre. Nu sunt
evidenţiate o seamă de obiective rămase în anonimat, nu există ghiduri şi
pliante, nu ai de la cine obţine informaţii pe plan local, nu există plăci
memoriale („să le pună familia“, ripostează autorităţile) ori indicatoare (nici
măcar spre vulcanii noroioşi buzoieni, unici în Europa).
Mitul
Mioriţei şi pomenirea morţilor au o vechime care se pierde în negura timpului.
Oaia a devenit o specie emblematică pentru români, după cum era calul pentru
arabi sau câinele pentru laponi. Medicina populară de la noi foloseşte
produsele ovine. De asemenea, ele sunt larg folosite în medicina tradiţională
chineză, disciplină care se predă în facultăţile de profil din China.
Pe
o colină bătută de vântul aspru al Dobrogei străjuieşte de 2.000 de ani
Monumentul Triumfal de la Adamclisi. Şirul învinşilor şi al învingătorilor de
pe metope este întrerupt de o imagine reprezentând oi şi capre, dovadă de
necontestat că romanii au fost impresionaţi de mulţimea turmelor întâlnite
aici. Astfel că a fost firesc ca în 1897 să se ia „deciziunea de înfiinţare“ a
primei Oierii de Stat la Palas, lângă Constanţa, astăzi numindu-se Institutul
de cercetări şi producţie pentru creşterea ovinelor şi caprinelor, situat în
acelaşi loc, la capătul străzii constănţene I. C. Brătianu. La aniversarea a 90
de ani de la înfiinţare, adică în 1987, a fost inaugurat şi un muzeu. Acesta
este amenajat într-o clădire de piatră din curtea institutului, ridicată în
anul 1910, copie a clădirii Staţiunii de cercetări din Rambouillet (Franţa).
Posedă o bogată colecţie de dispozitive, panouri şi fotografii. Sunt expuse
pielicele (inclusiv de caracul albastru), obiecte de uz gospodăresc,
instrumente muzicale, instrumentar folosit la prepararea brânzeturilor, piese
etnografice etc.
Un muzeu inedit este cel al pălmarelor din
comuna Pipirig, judeţul Neamţ. Este rodul strădaniei preotului Mihai
Bistriceanu, sprijinit de specialiştii Muzeului etnografic al Moldovei. Pălmarele
sunt pomelnice din lemn confecţionate şi scrise de ardeleni ajunşi în aceste
locuri. Ele conţin numele binefăcătorilor bisericii, pomenirea decedaţilor şi,
prin asta, au o valoare documentară excepţională. Pălmarele sunt aranjate în
muzeu ca pomul vieţii. Pe lângă pălmare, muzeul prezintă şi obiecte de cult. În
apropiere, bisericuţa de lemn are o vechime de peste 200 de ani.