Newsflash
Internaționale

Ministrul german al Sănătăţii cere restricţii pentru prevenirea unui nou val de COVID

de Dorina Novac - iul. 22 2022
Ministrul german al Sănătăţii cere restricţii pentru prevenirea unui nou val de COVID

Ministrul german al sănătăţii, Karl Lauterbach, a avertizat că ţara sa va fi lovită de un nou val de coronavirus dacă nu se iau înainte de sosirea toamnei măsuri de limitare a contaminării.

restrictii

„Dacă intrăm în toamnă aşa cum suntem acum, adică fără noi măsuri de protecţie, fără măşti, fără nimic, ar însemna că numărul de cazuri va creşte accentuat, dar şi că unităţile de terapie intensivă vor fi supraaglomerate”, a declarat Karl Lauterbach în timpul unei vizite la Washington.

Lauterbach a arătat că s-ar putea îmbolnăvi şi personalul din spitale, ceea ce ar crea o presiune şi mai mare asupra sistemului de sănătate, scrie Agerpres.

„Este ca o lumânare care arde la ambele capete. Avem nevoie de măsuri, este clar (...) nu este discutabil, vom fi pregătiţi”, a adăugat ministrul, însă fără a preciza ce măsuri ar putea fi implementate, acestea făcând obiectul unor negocieri confidenţiale cu alte ramuri ale administraţiei, inclusiv cu ministerul justiţiei.

Baza legală pentru restricţiile împotriva coronavirusului în vigoare în prezent în Germania expiră în 23 septembrie. Până atunci, guvernul de la Berlin va trebui să decidă asupra noilor măsuri, a mai declarat Lauterbach.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe