Ministrul Sănătății a aprobat un set de măsuri care îi obligă pe managerii de spital să publice pe site-ul spitalului mai multe informații, printre care și indicatorii privind satisfacția pacienților și feedbackul acestora.
Managerii de spitale vor fi obligați să publice pe site-ul spitalului date clare despre activitatea medicală, economică și administrativă, inclusiv indicatori de performanță atât pentru ei, cât și pentru șefii de secție, ca urmare a unui nou set de măsuri aprobat de ministrul Sănătății.
Printre informațiile obligatorii se vor regăsi: numărul de transferuri către alte unități, serviciile acordate pe fiecare specialitate, contractele de achiziție publică, dar și indicatori privind satisfacția pacienților și feedback-ul primit din partea acestora.
„Acești indicatori de performanță nu vor fi doar cifre pe hârtie, ci instrumente prin care putem evalua obiectiv activitatea fiecărui manager și șef de secție. Dacă vrem spitale mai bune, trebuie să știm exact cine își face treaba și cine nu”, a punctat dr. Alexandru Rogobete.
Potrivit acestuia, în centrul măsurilor vor sta pacienții al căror feedback va deveni un criteriu în măsurarea performanței: „Pacienții trebuie să fie ascultați, iar experiența lor în spital să conteze în mod real în evaluarea conducerii și a echipelor medicale. Feedback-ul lor va deveni un criteriu concret în măsurarea performanței”.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe