O călătorie emoţională ca un roller coaster
trebuie să ajungi. Şi aşa parcă se
explică distribuţia strălucitoare în scurte apariţii spectaculoase: Tilda
Swinton, Bill Murray, Owen Wilson. Pentru că întreaga acţiune e condusă de Jude
Law, tânărul care adună şi scrie poveşti, Abraham F. Murray, care îşi aminteşte
trecutul de glorie al locurilor, şi un Ralph Fiennes impecabil. Dar lista
celebrităţilor de pe genericul lui Anderson continuă: Edward Norton, Willem
Dafoe, Harvey Keitel, Lea Seydoux, Mathieu Amalric, Saoirse Ronan sau Adrien
Brody. Roluri spectaculoase, ingenioase şi elegant interpretate. E o bucurie
de film precum un cadou imens înăuntrul căruia vei descoperi un altul, apoi altul
şi tot aşa până la tortul surpriză, pe care îl analizezi cu inima strânsă de
emoţie şi pe care îţi este milă să îl tai.
doi. Comic de situaţie, de limbaj şi o incredibilă mobilizare
de forţe: personajele se mişcă, narativ vorbind, extrem de rapid. În ciuda
aparenţelor – un domn binevoitor, mereu binedispus, care ştie foarte bine
regulile discreţiei, domnul Gustave H. rămâne o enigmă pentru tânărul Zero,
care îşi pune viaţa în pericol pentru bunul prieten, caută soluţii pentru a-l
scoate din încurcătură. Gustave H. este gigoloul anilor ’30: un afemeiat care
face tot posibilul să îi fie bine, cu grija aferentă de a nu se implica emoţional,
mai ales în relaţiile cu bătrânele perindate prin hotel. Şi surpriza face ca
toate acestea să îi iasă de minune! Una dintre aceste bătrâne va conduce
aproape invizibil firul roşu al acţiunii. În clipa în care Madame Celine
Villeneuve Desgoffe und Taxis (un rol pasager, dar de mare efect – Tilda
Swinton îmbătrânită şi ridicol de decrepită) moare subit, testamentul său va
face furori în familie şi nu numai. Pentru că un râvnit tablou îi revine chiar
domnului Gustave. Iar dacă i se cuvine, ce rost mai are să aştepte confirmarea
legalităţii celui de-al doilea testament?! Gustave ia tabloul de pe perete şi
dispare în lumea largă, secondat desigur de Zero. Numai că fiul doamnei
Villeneuve Desgoffe und Taxis (numele personajelor sunt cu adevărat spumoase,
nu-i aşa?), un Adrien Brody cu alura de nazist care te sfâşie din priviri, e
hotărât să îi vină de hac domnului Gustave. Se declanşează o întreagă maşinărie
militară: Willem Dafoe, monosilabic şi înfricoşător, este mâna dreaptă a
fiului, iar apariţia sa este de „Terminator“
avant
la lettre, în spiritul mişcării politice pe care o conduce
(Zubrowkan) – haine negre, bocanci periculoşi şi atitudine de guerilla. Ofiţerul
de poliţie este Edward Norton, Mathieu Amalric este majordomul hotelului în
care se citeşte testamentul.Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe