Newsflash
Știri

Iohannis: Purtarea măștii devine obligatorie în spațiile închise, după 15 mai

de Dorina Novac - mai 12 2020
Iohannis: Purtarea măștii devine obligatorie în spațiile închise, după 15 mai

Președintele Klaus Iohannis a susținut, astăzi, la Palatul Cotroceni, o declarație de presă, după ședința privind măsurile anti-COVID-19.

Șeful statului a anunțat care sunt principalele modificări care apar după data de 15 mai. Acesta a precizat că măștile sunt obligatorii în spațiile închise (magazine, mijloacele de transport în comun). Klaus Iohannis a mai spus, în cadrul conferinței, că este obligatorie păstrarea unei distanțe între persoane de 1,5 metri sau de „două brațe”.

Klaus Iohannis

„Din păcate, epidemia de COVID-19 este între noi. Nu este momentul să ne relaxăm prea mult. Ne apropiem foarte rapid de numărul de 1.000 de victime. Avem în fiecare zi sute de cazuri noi. Totuși, se apropie data de 15 mai, când se termină starea de urgență și vom intra într-o altă formă de organizare, în starea de alertă”, a declarat Klaus Iohannis.

De asemenea, șeful statului i-a felicitat pe asistenții medicali cu ocazia Zilei Internaționale a asistentului medical.

„Vreau să mulțumesc și să apreciez munca celor din prima linie în lupta cu această epidemie – medicii, personalul medical, personalul care ajută în spitale și în alte unități medicale. Astăzi, în mod special, felicitări asistenților medicali fiindcă este ziua lor internațională”, a spus președintele.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe