Newsflash
ACTUALITATE REUNIUNI

Investiția în personalul medical, o investiție în pacienți

de Demostene ŞOFRON - mar. 2 2026
Investiția în personalul medical, o investiție în pacienți

Veniturile angajaților din domeniul sănătății, calitatea vieții profesionale a acestora, precum și impactul reformelor asupra profesioniștilor din sănătate au fost discutate recent, la Cluj-Napoca.

La Cluj-Napoca a avut loc la finalul lunii februarie o masă rotundă cu tema „Impactul dialogului social asupra calității vieții profesionale a angajaților din sănătate”, organizată de Sindicatul Solidaritatea Sanitară Cluj, în parteneriat cu Federația Solidaritatea Sanitară din România. 

Discuțiile au pornit de la situația actuală a angajaților din sănătate, în cadrul dezbaterii fiind lansat și un studiu privind satisfacția salarială a angajaților din sănătate, calitatea vieții profesionale, calitatea vieții personale, calitatea serviciilor medicale oferite, măsurile de austeritate care afectează angajații și pacienții deopotrivă, poziția instituțiilor care reprezintă sistemul sanitar din zonă (Cluj, Bistrița Năsăud, Târgu Mureș). 

Partea a doua a vizat situația la zi a locurilor de muncă, viitorul relațiilor de muncă, reformele și impactul lor asupra profesioniștilor și pacienților, măsurile de creștere a siguranței angajaților din sănătate. Unul din subiectele aduse în discuție de managerul Spitalului Clinic Municipal Cluj-Napoca a vizat sporurile primite de angajații din sănătate.

„Conferința are loc într-o perioadă sensibilă, legată de salarizare, sporuri și stimulente. Sporurile se discută de ani de zile. Ele au rămas aceleași de ani de zile, sunt secții cu sporuri mici, de numai 10, 15%. Stimulentele financiare sunt și ele importante pentru angajații noștri. Stimulentele pe care le acordăm noi reprezintă 2% din salariul de bază. Fiecare interpretează legile cum dorește. Legea stimulentelor  este în picioare și în zilele noastre, stimulentele trebuie acordate. Acordându-le respecți munca omului. Cât privește salarizarea, avem numai promisiuni. Fiind Spital Clinic Municipal suntem defavorizați în privința tarifului. Sper și îmi doresc să ajungem la tarifele pe care le merităm”, a declarat prof. dr. Nicolae Constantea.

La rândul său, dr. Mihai Mleșnițe, managerul Institutului Regional de Gastroenterologie si Hepatologie din Cluj-Napoca, a spus că spitalele acordă aceste sporuri în funcție de posibilități, unele la nivelul maxim, altele la cel minim, în institutul pe care îl conduce nivelul acestora fiind cel maxim. Un alt subiect pe care acesta l-a adus în discuție a vizat normarea personalului din sănătate.

„Primul punct pe care-l ating este cel al adresanbilității medicale. Ea ne asigură locul de muncă. (...) Ce facem noi? Am încercat o normare minimă pe asistentele medicale, dar tot este greu. Asistentele medicale sunt exasperate de numărul mare de analize pe care trebuie să le facă, de numărul mare de pacienți. Unele probe se procesează în tura de noapte. (...) Sporurile? Eu aș transforma sporul într-un stimulent. Apoi, m-aș bucura ca salarizarea și normarea să se facă nu pe numărul de paturi, ci strict pe performanța actului medical. Cazuistica noastră este complexă, acest lucru trebuie avut în vedere”, a punctat dr. Mihai Mleșnițe.

S-a vorbit și despre siguranța medicilor și a pacienților, dar și despre drepturile salariale ale angajaților. Pe de altă parte, a fost subliniată necesitatea evaluării corecte a muncii fiecărui angajat în parte. În încheiere, reprezentanții Federației Solidaritatea Sanitară au anunțat că deși deocamdată s-a obținut exceptarea angajaților din sănătate din actul normativ ce vizează reducerea cheltuielilor salariale cu 10%, posibilitatea adunării de semnături pentru grevă rămâne deschisă, existând în continuare riscul reducerii veniturilor prin diminuarea influențelor salariale.

Ca părere personală, reducerea salariilor sau/și a stimulentelor poate avea efecte neplăcute pe termen lung. Se regăsesc în acestea creșterea exodului medicilor, accentuarea deficitului de cadre medicale în zonele rurale, în cele montane și deluroase, în cele marginalizate socio-economic. O reformă  bine calibrată, care corelează salarizarea cu performanța și responsabilitatea actului medical, ar putea aduce echilibrul dorit, fără a afecta grav personalul medical. Orice tăiere a veniturilor salariale în sistemul medical are un impact nu numai bugetar, ci și social și medical. Într-un domeniu vital cum este sănătatea, echilibrul între sustenabilitatea financiară și motivarea personalului este esențial pentru buna funcționare a întregii societăți.  
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe