Newsflash

Interviuri


Reforma în sănătate: mai dificilă decât pare

de Dr. Mariana MINEA - nov. 6, 2013

„Pentru pachetul de bază, trebuie să ai reguli care să nu permită un consum de servicii mai mare decât poţi plăti. Şi aceasta este marea dificultate cu care se confruntă în prezent CNAS şi MS.“ Dr. Vasile Cepoi a răspuns invitaţiei noastre de-a analiza noile schimbări care vizează sistemul de sănătate, într-un interviu realizat de dr. Mariana Minea.

Institut de cercetare, campus şi performanţă academică. UMF „Carol Davila“ ţinteşte departe

de Dr. Aurel F. MARIN - oct. 3, 2013

La început de an universitar, rectorul Universităţii de Medicină şi Farmacie din Bucureşti ne dezvăluie câteva din proiectele care îşi aşteaptă rezolvarea. Acad. Ioanel Sinescu vorbeşte despre performanţa academică a instituţiei pe care o conduce, într-un interviu realizat de dr. Aurel F. Marin.

Acad. Constantin Popa: Greşeala nu e a aparatului, ci a celui care-l foloseşte

de Dr. Maria DRAGOTĂ - sept. 19, 2013

„Unele măsuri preventive sunt ieftine, de exemplu, cele care se referă la educaţia sanitară, dar populaţia nu este încă bine informată, nu avem programe naţionale de prevenţie care să se aplice coerent“, a declarat acad. Constantin Popa, în avanpremiera celei de-a XVI-a Conferinţe naţionale de stroke (AVC), care va aduce multe noutăţi.

Ministrul lituanian al sănătăţii: „Nu există sănătate şi «restul problemelor statului»“

de Dr. Mihail CĂLIN - aug. 23, 2013

La 1 iulie, Lituania a preluat – pentru şase luni – preşedinţia Consiliului Uniunii Europene. Cum va gestiona dosarele importante aflate deja pe agenda europeană a sănătăţii şi ce subiecte noi va aduce în discuţie în această perioadă, aflăm din interviul cu Vytenis Povilas Andriukaitis, ministrul lituanian al sănătăţii, realizat de Mihail Călin.

Helmut Brand, preşedintele Asociaţiei Şcolilor de Sănătate Publică din Europa: „Dacă nu poţi obţine ceva pe căi politice, dai guvernul în judecată“

de Dr. Mihail CĂLIN - iul. 24, 2013

Creat prin Tratatul de la Maastricht, mandatul european de sănătate, îngrădit de politicieni, a fost extins prin hotărâri judecătoreşti şi împrejurări favorabile. Helmut Brand, profesor în oraşul unde s-a născut UE şi preşedinte ASPHER, analizează reuşitele şi eşecurile celor 20 de ani de sănătate publică europeană, în interviul realizat de Mihail Călin.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 120 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe