Newsflash
Internaționale

OMS: ghid actualizat pentru sindromul pediatric inflamator multisistemic asociat cu COVID-19

de Florentina Ionescu - nov. 24 2021
OMS: ghid actualizat pentru sindromul pediatric inflamator multisistemic asociat cu COVID-19

Organizația Mondială a Sănătății a emis recomandări cu privire la tratamentul copiilor cu sindrom inflamator multisistemic asociat cu boala COVID-19.

OMS a publicat în 23 noiembrie recomandările actualizate cu privire la managementul sindromului pediatric inflamator multisistemic asociat cu COVID-19 (MIS-C sau multisystem inflammatory syndrome in children), se arată într-un comunicat de presă. 

ghid oms actualizare mis-c copii

MIS-C este o condiție medicală rară, dar gravă, în care copiii cu COVID-19 dezvoltă inflamație care afectează diverse organe din corp. Copiii cu acest sindrom inflamator necesită îngrijiri speciale și este posibil să aibă nevoie de internare pe secțiile de terapie intensivă. Deși MIS-C este o condiție gravă, cu îngrijirile medicale corespunzătoare, pacienții pediatici cu acest sindrom se pot recupera.

OMS a actualizat ghidurile, recomandând utilizarea corticosteroizilor în cazul copiilor spitalizați, cu vârste între 0 și 18 ani, cu acest sindrom, pe lângă tratamentul și îngrijirile medicale. Această recomandare, se arată în comunicatul OMS, vine ca urmare a disponibilității datelor din trei studii observaționale, care au adunat date de la un total de 885 de pacienți.

OMS a descris pentru prima dată sindromul pediatric inflamator multisistemic asociat cu COVID-19 în luna mai 202 și a oferit o definiție clinică preliminară.

În general, copiii rămân la un risc scăzut de a dezvolta o formă severă sau critică de COVID-19, dar în mod similar cu adulții, anumite condiții subiacente îi fac pe copii mai predispuși spre o formă severă de boală. Cele mai frecvent raportate condiții medicale pentru predispoziția crescută de MIS-C la copii sunt: obezitatea, boala cronică de plămâni (inclusiv astmul), bolile cardiovasculare și imunosupresia.

Accesați linkul de pe site-ul OMS pentru recomandările cu privire la managementul MIS-C la copiii cu COVID-19.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe