Biroul Executiv al Federației „Solidaritatea Sanitară” din România solicită testarea de urgență a cadrelor medicale care au intrat în contact cu persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus și cu persoanele suspecte de COVID-19.
Astfel, potrivit unui comunicat transmis astăzi, Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită modificarea urgentă a procedurilor de testare pentru noul coronavirus, în sensul:
- Testării de urgență a tuturor salariaților din sănătate:
- Testării tuturor salariaților din sănătate.
„Această situație ne întărește suspiciunea existenței unei intenții ascunse a guvernanților de a practica imunizarea forțată a salariaților din Sănătate, prin încălcarea dreptului acestora la protecția sănătății și a securității în muncă. Federația „Solidaritatea Sanitară” respinge categoric o astfel de procedură, ea încălcând în mod grav drepturile fundamentale ale salariaților și ale membrilor familiilor acestora”, se arată în comunicat.
Reprezentanții federației amintesc autorităților că, dacă vor refuza în continuare testarea personalului medical, atunci nu va mai avea cine să trateze bolnavii de COVID-19.
„Deși Președintele României a solicitat public autorităților să testeze cu prioritate salariații din Sănătate, în condițiile în care absența testării a generat tragedia de la Spitalul Județean Suceava, contaminând de-a valma salariați și pacienți, în contextul în care spitalele publice se închid unul după altul din cauza contaminării în masă a salariaților, ce nu poate fi întreruptă în absența testării, în timp ce ministrul Sănătății anunță testarea în masă a tuturor locuitorilor din București, iar secretarii de stat din același Minister vorbesc de testarea în masă în toate aglomerările urbane, autoritățile statului mențin în continuare procedurile care au generat acest dezastru, refuzând testarea salariaților care au intrat în contact cu pacienți și/sau persoane confirmate ca fiind infectate COVID 19”, arată comunicatul Federației „Solidaritatea Sanitară”.
Federația “Solidaritatea Sanitară” din România este o organizație sindicală din sectorul sanitar, afiliată la nivel naţional Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel Alfa” şi la nivel european la EUROFEDOP, având afiliate organizaţii sindicale din sectorul sanitar din peste jumătate din judeţele ţării desfăşurându-şi activităţile atât la nivel naţional cât şi la nivel regional.
Sursa foto: www.facebook.com/solidaritatea.sanitara/
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe