Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghița, a precizat, marți, că în cursul lunii aprilie va începe vaccinarea prin intermediul reţelei primare de medicină de familie.
„În luna aprilie vom operaționaliza unitățile mobile de vaccinare, centrele mobile de vaccinare și, complementar, vom demara și activitatea de vaccinare, prin intermediul colegilor din rețeaua primară de medicină de familie. Mâine, urmează să primim centralizarea de la nivelul fiecărui județ, însă, din datele preliminare pe care noi le avem, ne așteptăm la o rată de participare din partea colegilor din medicină de familie în jur de 50-55 la sută; este posibil să fie chiar mai mult, dar acestea sunt datele parțiale”, a anunțat medicul militar.
Dr. Valeriu Gheorghița a mai subliniat că un alt element care va duce la creșterea accesului persoanelor la campania și la centrele de vaccinare va fi operaționalizarea anumitor centre de vaccinare, cu sprijinul marilor operatori economici, care și-au arătat disponibilitatea de a organiza propriile centre de vaccinare chiar în incinta unităților, prin rețeaua cabinetelor de medicina muncii și a cabinetelor medicale cu care se află în relație contractuală.
Președintele CNCAV a mai spus că numărul de persoane care se află înscrise pe listele de așteptare este de circa 760.000 de persoane, acestea fiind datele de la 30 martie.
„Este un număr relativ constant, în condițiile în care în această perioadă au fost notificate peste 310.000 de persoane din listele de așteptare, din care mai mult de 70% s-au și programat. Deci, faptul că avem o listă de așteptare relativ constantă în toată această perioadă, pentru noi este un lucru mulțumitor la acest moment”, a adăugat acesta.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe