Este doctor în știinţe medicale, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă la Clinica Zetta. Are o experienţă de 24 de ani de chirurgie plastică, 23 de ani de microchirurgie și 22 de ani de chirurgie estetică.

A fost research fellow la Microsearch Foundation of Australia, din Sydney. A căpătat experienţă în spitale mari din orașe, precum: Sydney, Melbourne, Milano, Torino, Tokyo, Taipei, Rochester - Minnesota.

Am lucrat la microscop. Artere de un milimetru au devenit ceva mult mai ușor sau mai relaxant. M-am apropiat de partea știinţifică. Am intrat pe o
traiectorie internaţională la care până atunci nu aveam acces.

Cum aţi ales specialitatea?

Nu aveam pe listă chirurgia plastică, nu îmi făceam iluzii. Dar pentru că era loc disponibil, am început să mă gândesc. La examenul meu de licenţă a venit un student care făcuse o lucrare cu profesorul Lascăr – cu microchirurgie, replantări, degete tăiate.

Mi s-a părut spectaculos, fantastic! Apoi, cu două-trei zile înainte de repartiţie, a fost la televizor un reportaj cu profesorul Lascăr, tot cu replantări. Mi s-a părut o suprapunere extraordinară și am zis: „Hai să încerc să iau [chirurgie] plastică, pe microchirurgie!”.

Aţi participat la operaţii complexe în echipe mixte multidisciplinare. Care a fost cel mai dificil caz?

Unul dintre cazurile la care mă gândesc este operaţia unui copil. Un băiat din Pitești care venise după un accident de motocicletă, de scuter sau ceva de genul. A ajuns la Floreasca cu politraumatism. I se pusese indicaţia de amputaţie dezarticulare de coapsă. O comisie din spital stabilise asta.

Doamna doctor, care s-a atașat de copil, l-a salvat iniţial și l-a îngrijit atâtea luni, a refuzat pur și simplu. Împreună cu ea am decis să trecem peste recomandare. Când am intrat în operaţie, bucata de femur (...) arăta ca un lemn. (...) Am curăţat agresiv, aproape ca la un cancer, și am luat cea mai lungă bucată de fibulă pe care am folosit-o în viaţa mea și am reconstruit acel femur. Și, surpriză, a mers totul foarte bine.

Întâlnirea cu monștrii sacri din domeniu

Ce a însemnat pentru dumneavoastră experienţa de research fellow la Microsearch Foundation of Australia?

A fost poate perioada cea mai frumoasă din viaţa mea profesională sau știinţifică. Am avut ocazia să intru într-un mediu și într-un colectiv de vârf de cercetare. Era un domeniu care și acum este la foarte mare modă: transplantul de ţesuturi compozite.

Profesorul meu de acolo făcuse primul transplant de mână din lume, era președintele Colegiului internaţional al chirurgilor și fost președinte al Societăţii internaţionale de microchirurgie. Un monstru sacru. (râde) Am fost acolo să capăt experienţă.

Am făcut [cercetare pe] peste 600 de șobolani, cărora le transplantam piciorul, de la un șobolan negru la un șobolan alb, sau jumătate de faţă sau coadă sau urechi și făceam studii pe imunologie și imunosupresie. Studii care pe mine m-au ajutat.

A fost prima dată când am scris articole corecte, când am publicat în reviste internaţionale, când trimiteam o lucrare la orice congres și era acceptată. Deci am căpătat experienţă făcând microchirurgie 10-12 ore, în fiecare zi, mai multe luni.

Repere și mentori

Aţi fost și visiting doctor în spitale din mari orașe ale lumii. Ce aţi învăţat acolo?

Eu am ajuns în străinătate după ce am devenit medic specialist sau chiar primar. Am citit, am văzut la congrese oameni care fac lucruri deosebite și am vrut să îi văd la faţa locului. Așa se învaţă sau se fură meserie.

Când mă duceam la un congres, într-un oraș interesant în care știam că este și unul dintre acești profesori, îi scriam înainte și îl rugam să mă primească câteva zile, să văd despre ce este vorba. Asta este un
visiting [doctor].

Practic, nu lucram [acolo], doar absorbeam informaţii de pe toate canalele posibile. Așa am ajuns să văd repere extraordinare în microchirurgia mondială.

Am văzut ce înseamnă să faci supermicrochirurgie în Japonia, la profesorul Koshima, vase limfatice de 0,2 milimetri, cinci microscoape pe un singur pacient, zece microchirurgi care fac acolo lucruri extraordinare.

Am ajuns în paradisul microchirurgiei, în Taiwan, la profesorul Wei Fu-chan, unde se fac cinci-șase transferuri libere în fiecare zi, într-un spital de 10.000 de paturi și 82 de săli de operaţie.

Cum aţi descrie experienţa din Taiwan?

Pentru mine a fost incredibil să mă duc dintr-o sală într-alta și să văd câte un transfer liber, unde o secţie de reanimare, numai pentru așa ceva, [era] de 22 de paturi. Nu există secţii de chirurgie plastică de atâtea paturi, câte au numai pentru Terapie Intensivă.

Deci, ceva incredibil! Nu numai din punct de vedere chirurgical, dar am găsit niște pedagogi cum mai rar sunt în România. Mie mi-au prins foarte bine lucrurile astea: să am un reper, un mentor care nu numai că explică, dar îmi dă și lecţii de viaţă sau sfaturi personale.

Care sunt trăsăturile unui bun medic din specialitatea dv.?

Aș începe cu ceea ce cred că trebuie să fie trăsăturile unui medic. Trebuie să îi placă meseria, să aibă o pasiune pentru ea. Să aibă empatie și dragoste pentru oameni. Nu cred că se poate construi ceva în medicină fără lucrurile acestea.

Apoi trebuie să înveţe tot timpul și trebuie să persevereze. În particular, la chirurgia plastică, îţi trebuie un respect deosebit pentru ţesuturi, trebuie să lucrezi cu mare fineţe, indiferent că lucrezi cu osul, grăsimea sau pielea.

Acesta e primul principiu în chirurgia plastică: să manipulezi ţesuturile cu foarte mare atenţie. Să fii atent la detalii, să-ţi formezi un bagaj de cunoștinţe care să-ţi permită să te adaptezi la orice situaţie, pentru că în chirurgia plastică nu există niște protocoale speciale. Astea sunt câteva particularităţi ale chirurgului plastician. 

Am lucrat la microscop. Artere de un milimetru au devenit ceva mult mai ușor sau mai relaxant. M-am apropiat de partea științifică. Am intrat pe o traiectorie internațională la care până atunci nu aveam acces.

Medicul Dragoș Zamfirescu are la activ 10.000 de intervenții chirurgicale.