Newsflash
Dosar

Marele păcat al inechităţii

de - iul. 5 2013
Marele păcat al inechităţii
Priviţi piramida alăturată. Unii vor fi uimiţi de faptul că există în România medici, foarte puţini, care câştigă lunar 12.000 de euro. Dar nu acesta este cel mai şocant detaliu al infograficului, ci faptul că venitul celui aflat în vârful acestei piramide este de 60 (şaizeci!) de ori mai mare decât cel al medicului rezident debutant, care lucrează în aceeaşi ţară şi, uneori, în aceeaşi clinică. Prăpastia dintre vârful şi baza piramidei este uriaşă, inacceptabilă, specifică unei ţări bananiere. În această prăpastie pot fi găsite toate viciile şi păcatele sistemului sanitar românesc: exodul medicilor tineri, plăţile în plic care macină respectul meritat de breaslă, indiferenţa istorică a clasei politice faţă de un domeniu esenţial pentru binele oricărei ţări. În dosarul din acest număr analizăm fiecare faţetă a unei probleme complicate: care sunt veniturile în spitalele private şi cele publice, în ce stadiu se află proiectul salarizării propus de Ministerul Sănătăţii, cum îşi plătesc celelalte state europene medicii şi ce spun studiile de specialitate despre salarizarea în funcţie de performanţă? Însă din toate aceste texte, transpare, constant, marele păcat al piramidei veniturilor medicilor din România: inechitatea.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe