Adoptarea unei alimentații bogate în fructe de pădure, ceai negru, citrice și mere –bogate în flavonoide – poate reduce semnele îmbătrânirii nesănătoase, arată un nou studiu.
Acest studiu subliniază modul în care schimbările simple în alimentație pot optimiza sănătatea și pot îmbunătăți calitatea vieții.
Recent, cercetătorii de la Queen’s University Belfast (QUB), din Irlanda de Nord, și cei de la Edith Cowan University (ECU), din Perth, Australia, au colaborat pentru o cercetare. La această colaborare au participat și cercetători danezi și americani, pentru a investiga relația dintre consumul de alimente bogate în flavonoide și indicatorii procesului nesănătos de îmbătrânire, cum ar fi fragilitatea, funcția fizică redusă și o sănătate mintală slabă.
Flavonoidele au o paletă largă de beneficii pentru sănătate, inclusiv proprietăți antioxidante, antiinflamatoare și împotriva cancerului. Deși ceaiul (din Frunze de ceai) și vinul sunt principalele surse de flavonoide în societățile estice și vestice, există mute alte alimente bogate în flavonoide, cum ar fi: fructele de pădure, citricele, merele, ceapa și cacaua, scrie New Atlas.
Pentru acest studiu din prezent, cercetătorii au folosit date extrase din două studii longitudinale:
Participanții din ambele studii au completat chestionare cu privire la stilul lor de viață și istoricul medical la începutul studiului și apoi le-au completat la fiecare doi ani, oferind date actualizate despre stilul de viață și informații despre eventualele boli pe care le-au dezvotat între timp. Participanții au fost incluși în analize doar atunci când au împlinit vârsta de 60 de ani sau au depășit acest prag. Cei care aveau sub 60 de ani la începutul studiului au fost incluși abia după ce au atins această vârstă, mai scrie sursa menționată.
Cercetătorii au descoperit că în grupul participanților din studiul NHS, persoanele care au consumat cele mai mari cantități de ceai, vin roșu, afine, mere și portocale sau suc de portocale au avut un risc cu 11% până la 21% mai mic de a dezvolta fragilitate (din cauza vârstei înaintate), comparativ cu persoanele care au consumat cantități mici de astfel de alimente.
Consumul unor mari cantități de vin roșu, afine, mere, căpșuni și portocale/suc de portocale a fost asociat cu un risc cu 4% până la 14% mai mic de afectare fizică, comparativ cu cantitățile mai mici de flavonoide consumate. În mod similar, persoanele care au consumat mari cantități de mere, căpșuni, portocale/suc de portocale și grepfrut/suc de grepfrut au avut un risc cu 10% până la 15% mai mic de sănătate mentală precară, în comparație cu persoanele care au consumat puține alimente cu flavonoide.
În grupul persoanelor incluse în studiul HPFS, cei care au consumat mari cantități de ceai și afine, dar care au avut un consum moderat de vin roșu au înregistrat o scădere a riscului de a avea o sănătate mintală precară. În concluzie, cercetătorii implicați în analiza datelor din cele două studii spun că rezultatele la care au ajuns subliniază modul în care modificările simple pe care oamenii le fac în alimentație ne pot aduce beneficia pentru sănătate, mai ales beneficia pentru persoanele vârstnice.
Sursa foto: https://www.shutterstock.com/ro/image-photo/foods-high-bioflavonoids-flavonoids-vitamin-p-1755484472
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe