În 1976, regizorul și actorul George Bănică descoperă în două cărţi ale scriitorului Alexandru Monciu-Sudinski, „Caractere” și „Biografii comune”, șase portrete-dialog, cu șase posibili interlocutori din viaţa noastră cea de toate zilele. Le dramatizează și le pune în scenă la Teatrul Giulești, sub forma spectacolului „Caractere”, un spectacol incitant, chiar straniu, cu replici care nu se auziseră pe scenă până atunci în timpul regimului comunist.

Regia actualului spectacol aparţine lui Alexandru Dabija, care utilizează un grup de excelenţi actori din care cu greu îi poţi evidenţia pe unii în detrimentul altora. Pe cei din generaţia mea s-ar putea să-i plictisească stările de fapt ce se petrec pe scenă, mai ales acel dublu limbaj folosit în exprimare, caracteristic celor mai mulţi dintre cei care au trăit în acele vremuri.

Poate de aceea tot ceea ce s-a petrecut pe scenă nu mi-a smuls nici măcar un zâmbet, ci mi-a lăsat un gust amar. Dar, reflectând, mă gândesc că un asemenea spectacol e util pentru ca tinerii să afle ce vremuri au trăit părinţii și bunicii lor.

Deși, uitându-mă în sală, am constatat că cei mai mulţi spectatori erau ocupaţi cu butonarea telefoanelor mobile, dovedind că ceea ce se petrecea pe scenă nu-i interesa, cu toate eforturile artistice atât ale actorilor, cât și ale regizorului. Ajutat de scenografa Andrada Chiriac, Alexandru Dabija a căutat să creeze un cadru adecvat textului destul de auster și cu subtilităţi care astăzi și-au pierdut efectul pentru multă lume.