Luna noiembrie
începe de fiecare dată pentru mexicani cu cea mai importantă
sărbătoare tradițională, folclorică și religioasă, împletind
mituri și simboluri ancestrale, hispanice dar și precolumbiene,
care au făcut ca Día
de los muertos,
sărbătorită anual la 2 noiembrie, să fie inclusă în patrimoniul
imaterial al UNESCO. Anul trecut, Ambasada Mexicului la București a
adus în Capitală ceva din atmosfera specifică acestui moment plin
de culoare, de umor uneori macabru, dar și de sentimente pioase, iar
acum a repetat experiența, însă orientându-se către publicul
foarte tânăr.
La sediul central al Muzeului
Național al Literaturii Române, copiii au avut ocazia să descopere
prin joc, așa cum le stă lor cel mai bine, semnificațiile zilei de
amintire a celor plecați în lumea de dincolo, să creeze ei înșiși
obiectele care se folosesc la comemorări și să vizioneze
scurtmetrajele de animație ale populațiilor indigene din Mexic, pe
care adulții le-au descoperit la Festivalul Película, reunite sub
genericul „68 voces. 68 corazones”.
Anterior acestui eveniment, Ambasada
Mexicului a organizat un altul, de mai mare amploare, dedicat unei
mari personalități a culturii mexicane moderne, ea însăși extrem
de atașată de tot ceea ce ținea de elementele tradiționale
autentice ale țării sale: pictorița Frida Kahlo. Cu ocazia
centenarului nașterii sale, am avut parte de câteva zile de
octombrie în care am pătruns în esența a tot ceea ce este
mexican, la București, dar și la Timișoara. Programul, extrem de
generos, a inclus o expoziție de fotografie, proiecții de film,
conferințe și degustări de preparate realizate după rețetele
Fridei, așa cum apar ele în „Cartea secretă a Fridei Kahlo”
semnată de Francisco Haghenbeck.
Nucleul Frida’s
fest a fost expoziția „Diego y Frida. Una sonrisa a mitad del
camino” (Diego și Frida. Un zâmbet la jumătatea drumului),
găzduită de Point Cultural Hub. Practic, a fost o incursiune prin
viața unei femei și a unei artiste ce a reușit să aibă o
existență plină de pasiune, trăită intens, deși a fost destul
de scurtă și profund încercată de durere și suferință fizică
și spirituală. Ea însă a ales să dea un sens durerii sale și să
o transforme în act de creație artistică ce depășește, iată,
granițele vieții lumești, trecând-o în galeria marilor artiști
universali. Cele 64 de fotografii, realizate de autori renumiți în
epocă, insistă atât asupra relației dintre Frida și soțul său
Diego Rivera, pictorul muralist, și a poveștii lor de iubire din
jurul Casei albastre (Casa
Azul)
a pictoriței, cât și asupra laturii lor de activiști comuniști,
implicați în politica și realitatea socială a vremii lor.
În completarea acestor imagini a
venit conferința lui Gregorio Luke, curator și expert în arta
mexicană, care a vorbit despre viața și opera Fridei Kahlo, cu
profesionalism, dar și cu afecțiune. A adus astfel la viață
amintirea unei feministe care nu a uitat să fie femeie, a dat tonul
în modă cu veșmintele sale de inspirație indigenă și
pieptănăturile împrumutate de la strămoașele sale pe linie
maternă, și care continuă să fie încă model și sursă de
inspirație pentru mulți oameni.
Și dacă mai
era nevoie de ceva care să ne convingă că Frida a fost o ființă
umană ieșită din comun, organizatorii au programat, în final, la
Institutul Cervantes, proiecția (repetată la cererea publicului)
filmului „Frida, naturaleza viva” (1983). Prima peliculă
dedicată vieții artistei de către conaționalii săi a fost
filmată în mare parte chiar la Casa
Azul,
devenită azi Muzeul care îi poartă numele.
