Dintru bun început, ţin să precizez că materialul despre spectacolul la care am fost este unul pe care îl scriu în principal pentru generaţia tânără. Sau, mă rog, generaţia „sub 50”. Pentru că majoritatea celor care populau sala Teatrului Constantin Tănase la „E spectacol în oraș” aparţineau categoriei „părinţi bătrâni – bunici”. Și, din reacţiile venite din sală, am simţit că era vorba, în mod categoric, de o structură de public captiv (e drept, fiecare teatru bucureștean are „în portofoliu” așa ceva). Generaţia tânără pare a se feri de teatrul de revistă, estrada privind-o ca pe un gen înfundat undeva în anii secolului trecut. Profund neadevărat. Și nedrept!

De ce să mergeţi la Tănase

        Mai întâi, sala de spectacol primitoare, cu un personal atent, un stal generos și o climatizare pe care nu am simţit-o atât de prezentă în alte săli bucureștene. Dar, deh, poate era mai cald în ziua spectacolului despre care vorbesc.

        Mai departe: muzica de Cristian Faur este una excelentă, cântată live de soliștii teatrului, toţi posesori ai unor voci remarcabile, mult peste majoritatea întâmplaţilor care populează astăzi peisajul muzical împins obsedant în faţă de televiziuni. E vorba de ritm modern, prezenţe scenice bine susţinute, decibeli atent dozaţi.

Trupa de dansatori este una bine pusă în evidenţă de coregrafa Oana Cocârţă și „glamour” (c-așa e la estradă...) îmbrăcată de scenografa Francesca Cioancă. Coregrafie inspirată, adevărate povești dansate, nimic din repetitivele și agasantele mișcări „de decor”. Vorbesc aici despre fâţâielile stânga-dreapta ale don’șoarelor ambientale care populează unele scene la concertele divelor de cartier.

Un duo de excepţie

Comedia în spectacol a fost asigurată de două echipe și un moment individual. Cel din urmă a aparţinut unei actriţe cu un farmec și o prospeţime aparte, Ana Maria Donosa, o instructoare de yoga cu totul atipică. Momentele Valentinei Fătu și ale lui Vasile Muraru sunt construite după toate tipicurile scheciului revuistic. Cei doi veterani ai trupei de pe Calea Victoriei dovedesc o impecabilă stăpânire a tehnicii de teatru de estradă, una deloc simplă.

„Firul epic” al scenariului este dat de trioul Ortansa Stănescu – Miruna Birău – Eugen Cristea (ultimul, o prezenţă de „guest star” printre artiștii teatrului, experienţa sa în genul dramatic fiind una bine cunoscută). De-a lungul reprezentaţiei, cei trei rătăcesc fără busolă într-un București ameţit de ritmurile spectacolului la care asistăm și noi, în calitate de spectatori. În umorul propus de cei șase actori se găsesc multe dintre temele utilizate în stand-up sau roast, așa încât inclusiv apetitul publicului tânăr ar trebui să fie pe recepţie.

În concluzie, Teatrul Tănase ar avea dreptul la mai multă atenţie din partea acestei categorii de vârstă, una care, altminteri, nu ocolește sălile de teatru bucureștene. Sigur, revista e un gen aparte, cu totul special, al spectacolului. Dar, până la urmă, în mozaicul ofertei artistice de care locuitorii orașului încă se mai pot bucura, prezenţa spectacolelor de estradă este o realitate puternică și de tradiţie, care continuă să fie bine reprezentată. Și de această prezenţă e important să profităm cu toţii.