Abundenţa cromatică şi accentele strălucitoare de argintiu sau auriu sunt prezente, în aceste zile, la Carnavalul de la Veneţia. Câteva crâmpeie din atmosfera sărbătorii din lagună ne oferă dr. Raluca Bulea, în Albumul cu clipe.
Nici nu va fi greu,
căci abundenţa cromatică este, de fiecare dată, una din trăsăturile definitorii
ale acestui eveniment faimos în întreaga lume. De la costumele monocolore cu
accente strălucitoare în argintiu sau auriu, trecând prin cele în nuanţe asortate
şi armonios îmbinate, ajungem la acele deghizări care par să fie adevărate
curcubeie. Punând în valoare imaginaţia, creativitatea, dar şi resursele celui
care le-a conceput şi le poartă, toate sunt menite să atragă atenţia
publicului
trecător şi să facă plăcere celor care se opresc să le privească mai
îndeaproape. Şi, mai presus de toate, au rostul de a câştiga bunăvoinţa şi
aprecierile elogioase ale juriului, căci acesta hotărăşte câştigătorii paradei
ce se desfăşoară de fiecare dată în ultima duminică de Carnaval pe marea scenă
din Piaţa San Marco.Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe