Newsflash
Știri

Congresul ICN 2023: apel pentru rezumate

de Biroul de Presă ICN - aug. 19 2022
Congresul ICN 2023: apel pentru rezumate

Consiliul Internaţional al Asistenţilor Medicali (ICN) lansează Apelul* pentru rezumate pentru Congresul ICN 2023.

ICN CongressRezumatele pot fi trimise începând cu 1 septembrie 2022 pentru prezentări orale sau e-poster, în cadrul celor opt subteme, prezentate mai jos. Sistemul de depunere online va fi deschis până la 31 octombrie 2022.

Având ca temă „Nurses together: A force for global health” („Asistenţii medicali împreună: o forţă pentru sănătatea globală”), Congresul, cu participare fizică, se va desfășura în perioada 1-5 iulie 2023 la Montreal, Canada.

Organizat de ICN, în parteneriat cu Asociaţia Asistenţilor Medicali din Canada, această manifestare internaţională va reuni forţa celor 28 de milioane de asistenţi medicali din întreaga lume, pentru a analiza modul în care se pot valorifica lecţiile învăţate din pandemie: de la necesitatea de a proteja drepturile asistenţilor medicali la condiţii de muncă și salarii decente, până la modul în care putem impulsiona leadershipul în profesia de asistent medical și a avea un impact mai mare asupra politicilor de sănătate de la toate nivelurile. De asemenea, evenimentul va evidenţia importanţa unităţii, solidarităţii și colaborării, pe măsură ce asistenţii medicali se reunesc ca o forţă pentru sănătatea globală.

Consiliul Reprezentanţilor Asociaţiilor Naţionale de Nursing, forumul de conducere global al ICN, se va reuni înaintea Congresului, în perioada 29 iunie - 1 iulie 2023.

Cele opt subteme ale Congresului 2023 sunt:

  1. Leadership în profesia de asistent medical: influenţarea viitorului îngrijirilor de sănătate;
  2. Rolul esenţial al asistenţilor medicali în gestionarea dezastrelor și a situaţiilor de urgenţă;
  3. Conducerea practicii profesionale a asistenţei medicale, prin intermediul reglementării și al educaţiei;
  4. Îmbunătăţirea calităţii și a siguranţei furnizării serviciilor de îngrijire;
  5. Progresul practicii asistenţei medicale: depășirea limitelor;
  6. Dezvoltarea și susţinerea forţei de muncă din domeniul asistenţei medicale;
  7. Promovarea și facilitarea unor comunităţi mai sănătoase;
  8. Abordarea priorităţilor de sănătate globală și consolidarea sistemelor de sănătate.

Pe site-ul Congresului** vor fi publicate informaţii suplimentare și actualizări periodice referitoare la programul evenimentului.


Notă autor:

*https://icncongress2023.org/wp-content/uploads/sites/24/2022/07/ICN-CallForAbstract-2023-EN_Web-1.pdf
**https://icncongress2023.org/

ETICHETEcongresul ICN

Pe aceeași temă:

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe