I. I., intelectual ajuns la jumătatea vieţii
şi carierei sale, solicită consult pentru insomnie, nervozitate excesivă,
divergenţele la locul de muncă ajungând până la altercaţii, intoleranţă faţă de
nereguli fizice şi morale, cu alergie la nedreptăţi comunitare. Analiza longitudinală
a developării simptomelor arată că, având un start idilic, la pubertate încep să
se acumuleze fapte care-i antrenează existenţa către un curent nesigur, un şuvoi
care ameninţă să-l scoată din centrul curgerii şi să-l împingă la margine unde
se putea izbi în orice moment la maluri. Toate acestea se asociază cu o
nedreaptă bulversare a valorilor în care fusese crescut. Din dorinţa de a înota
cu capul deasupra torentului se agaţă cu tenacitate de speranţa că injustiţia
poate fi învinsă de o muncă intelectuală încordată bazată pe nerenunţarea la
valorile autentice pe care le vede din ce în ce mai mult trucate. Facultatea o
parcurge ca un student „tocilar“ care, nevrând să iasă în evidenţă, consumă emoţiile
negative produse de nerecunoaşterea sau chiar inversarea rezultatelor asiduităţii
sale. În mediul profesional este ostracizat pentru că nu face compromisuri de
la aplicarea regulilor, nu se pliază la acordarea de avantaje necuvenite,
cramponându-se de principii etice bagatelizate de colegi. În plan afectiv înregistrează
eşecuri din cauza exigenţei cu care caută la partenere aceeaşi probitate şi
sinceritate emoţională, decantată de rea-credinţă şi interes ascuns. Viaţa
personală se desfăşoară într-o ordine desăvârşită, ghidată de un perfecţionism
„la pătrat“, controlat cu stricteţe şi verificat de nenumărate ori.
Cuplată cu un tratament tranchilizant,
psihoterapia aplicată o perioadă lungă de timp şi cu rezultate parţiale a
atacat excesul de perfecţionism şi de principialitate, înlocuind prudenţa
chinuitoare prin calcule probabilistice „de bun-simţ“.
Criteriile de diagnostic pentru tulburarea
de personalitate de tip obsesiv-compulsiv sunt următoarele: un profil durabil
de perfecţionism şi inflexibilitate, începând de timpuriu în viaţa adultă şi
prezent într-o varietate de contexte, după cum este indicat de cel puţin cinci criterii:
(1) perfecţionism care interferează cu îndeplinirea
sarcinilor, de exemplu, incapacitatea de a realiza un proiect din cauză că nu
sunt satisfăcute standardele personale foarte stricte;
(2) preocuparea pentru detalii, reguli,
ordine, organizare sau orare, mergând până acolo că problema majoră a activităţii
este pierdută;
(3) insistenţa iraţională ca alţii să se
supună exact modului său de a face lucrurile sau opoziţia sa iraţională de a
permite altora să facă anumite lucruri din cauza convingerii sale că aceştia nu
le vor face corect;
(4) devoţiune excesivă faţă de muncă şi
productivitate mergând până la excluderea activităţilor recreaţionale şi a
amiciţiilor (nejustificat de necesităţi economice evidente);
(5) indecizie – luarea hotărârilor este evitată,
amânată, tergivesată. De exemplu, persoana nu-şi poate îndeplini la timp
sarcinile din cauza ruminaţiei în legătură cu priorităţile (nu se include dacă
indecizia se datoreşte necesităţii excesive de informaţie sau de reasigurare
din partea altora);
(6) hiperconştiinciozitate, scrupulozitate şi
inflexibilitate în legătură cu probleme de moralitate, etică sau valori
(nejustificate prin identificarea culturală sau religioasă);
(7) exprimare restrânsă a afecţiunii;
(8) lipsa de generozitate în a oferi timp,
bani sau cadouri când este probabil că nu va rezulta un avantaj personal;
(9) incapacitatea de a renunţa la obiecte
deteriorate sau inutile chiar când nu au valoare sentimentală.
Într-o pagină tematică publicată în „Viaţa
medicală“ nr. 34/2011, am arătat că inventarul tulburărilor obsesiv-compulsive
(TOC) este cuprins în două clustere: al gândurilor recurente şi intruzive
(obsesii) şi al ritualurilor de evitare (compulsii). Încercarea de a îndepărta
gândurile şi ritualurile este invariabil urmată de creşterea tensiunii
anxioase. Pacientul declară „sub jurământ“ convingerile sale privind
validitatea sau veracitatea temerilor sale obsesive. Pe lângă o evoluţie
fluctuantă, interesant este faptul că simptomele obsesive tind să-şi modifice
conţinutul. Tocmai acest caracter face subtipizarea caducă. Totuşi, pe lângă
„miezul tare“ simptomatic constituit din simetrie/tezaurizare, contaminare/curăţenie
şi obsesii „pure“, Rasmussen şi Eisen au propus subspecii bazate pe rădăcini
subiacente: • evaluare anormală a riscului • dubiu patologic • sentimentul
continuu de incompletitudine. De exemplu, unii pacienţi cu TOC au inaptitudinea
de a distinge consecinţele, între posibil şi imposibil. Ca urmare, ei nu pot
aprecia riscul potenţial, ceea ce creşte nivelul anxietăţii. Orice decizie de
rutină poate fi paralizată de indecizie. Mai mult, senzaţia continuă de
incompletitudine conduce la o irezistibilă tendinţă de a repeta anumite acţiuni,
până când se apreciază că ar fi perfecte sau complete. La acestea se adaugă
rigiditate psihică, constrângere afectivă, tendinţă excesivă de a asigura
ordinea sau controlul şi atracţia pentru parcimonie.
