Newsflash
Știri

Componența comisiilor pentru sănătate din noul Parlament

de Dr. Mariana MINEA - dec. 23 2020
Componența comisiilor pentru sănătate din noul Parlament

A fost stabilită componența noilor comisii pentru sănătate din camerele Parlamentului. În plus, în cadrul Senatului a fost creată o nouă comisie permanentă, pentru știință, inovare și tehnologie.

My Post (1)

CAMERA DEPUTAȚILOR: Comisia pentru sănătate și familie 

  •  Nelu Tătaru – președinte (din partea PNL)

Dr. Nelu Tătaru a ocupat din martie funcția de ministru al Sănătății, după ce a fost Secretar de Stat în Ministerul Sănătății. Este medic chirurg, absolvent de UMF Iași. În 2012 a devenit senator.

  •  Florin Buicu – vicepreședinte (PSD)

Conf. dr. Florin Buicu este fostul președintele al Comisiei pentru sănătate și familie a Camerei Deputaților, medic în specialitatea Sănătate Publică și Management Sanitar, absolvent de UMF Tg. Mureș. A fost director general al Spitalului Municipal din Sighișoara și director administrativ al Spitalului Județean de Urgență din Tg. Mureș. În 2009 a fost director coordonator al DSP Mureș. A devenit membru al Camerei Deputaților în 2012.

  •  Adrian Wiener – vicepreședinte (USR+)

Dr. Adrian Wiener este medic internist, absolvent de UMF Timișoara, fost general manager al Spitalului Județean de Urgență Arad. Are formare în Managementul Serviciilor de Sănătate, ca absolvent al Școlii Naționale de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București (SNSPMS).

  • Patriciu Achimaș-Cadariu – secretar (PSD)

Conf. dr. Achimaș-Cadariu este managerul Institutului Oncologic „Prof. dr. Ioan Chiricuță” din Cluj-Napoca, membru al subcomisiei de Chirurgie Oncologică din Ministerul Sănătății.

  • Liviu-Ioan Balint – secretar (PNL)

Liviu-Ioan Balint este licențiat în Administrație publică, ca absolvent al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, în Drept, ca absolvent al Universității Ecologice din București, Facultatea de Drept și Științe Administrative, și absolvent al programului „Management spitalicesc” al SNSPMS. Este membru al Comisiei pentru sănătate și familie din 2016, iar din 2019, secretar al acestei comisii.

  • Diana Stoica – secretar (USR+)

Diana Stoica este cofondator al proiectului Donorium, fost manager de comunicare și strângere de fonduri al Asociației OvidiuRO, asociație care a reușit extinderea la nivel naţional a programului „Fiecare copil în grădiniţă”. A făcut parte din cabinetul ministrului Vlad Voiculescu în Guvernul Cioloș. Este absolventă de Drept și probabil cel mai tânăr membru al comisiilor (născută în 1991).

Pentru a vedea componența integrală a Comisiei pentru sănătate și familie a CDEP, puteți accesa site-ul Camerei, aici 

SENAT: Comisia pentru Sănătate PUBLICĂ

  • Adrian Streinu-Cercel – președinte (PSD)

Prof. dr. Adrian Streinu-Cercel a renunțat la funcția de general manager al Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, odată ales senator. Este medic în specialitatea Boli infecțioase, fost secretar de stat în Ministerul Sănătății.

  • Gheorghe Carp – vicepreședinte (PNL)

Dr. Gheorghe Carp a fost până la 21 decembrie a.c. manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Oradea, funcție din care s-a autosuspendat după ce a fost ales senator, potrivit bihon.ro.

  • Laszlo Attila – secretar (UDMR)

Dr. Laszlo Attila a deținut funcția de președinte al Comisiei pentru sănătate din Senat până la 22 decembrie. Este absolvent de UMF Cluj-Napoca, senator din 2012.

Puteți afla aici componența integrală a Comisiei de sănătate publică din cadrul Senatului – Evdochia Aelenei (AUR), prof. dr. Leonard Azamfirei (PSD) – rectorul UMF Tg. Mureș –, dr. Florian Bodog (PSD), Sebastian Bourceanu (PNL), Stela Firu (PNL), Cristian Ghica (USR+), Raluca Gabriela Ioan (PNL), Claudiu Marinel Mureșan (USR+), Bianca Mihaela Purcărin (PSD) și Cristina Mariana Stocheci (PSD).

SENAT: Comisia pentru știință, inovare și tehnologie

  • Sorin Cîmpeanu – președinte (PNL)

Sorin Cîmpeanu este Secretar General al Consiliului Naţional de Atestarea Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) și președintele Consiliului Național al Rectorilor din România.

  • Florian Bodog – vicepreședinte (PSD)

Prof. dr. Florian Bodog a fost director de cabinet, secretar de stat și ministru al Sănătății, manager al Spitalului Clinic Județean Oradea. Absolvent de UMF Timișoara, are specializare în chirurgie plastică. Este senator din 2012, iar în prezent este și membru al Comisiei de Sănătate Publică din cadrul Senatului.  

  • Cristinel-Gabriel Berea – secretar (USR+)

Potrivit CV-ului disponibil pe site-ul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Cristinel-Gabriel Berea este absolvent de Management în cadrul acestei universități, cu un master la „Spiru Haret” în managementul și marketingul operațiunilor logistice, și cu doctorat în marketing, comunicare și negociere la „Al. Ioan Cuza”. Este cadru didactic asociat în cadrul Universității și facilities manager într-o firmă privată.   

Aici puteți vedea toți membrii Comisiei pentru știință, inovare și tehnologie.

 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe