Un confrate de la Deutsche Welle afirma cu aplomb şi un uşor
aer de superioritate, într-un interviu luat de România Actualităţi, că un comentariu nu poate fi obiectiv,
echidistant, atâta vreme cât, prin definiţie, exprimă o părere personală. Are şi
n-are dreptate colegul. O părere personală diferă, totuşi, de comentariul unui
profesionist.
Adevărat este că,
scriind un comentariu, mereu îţi apar în faţă propriile idei, cu care însă –
dat fiind că vrei adevărul şi numai adevărul, binele şi numai binele, frumosul şi
numai frumosul – se cade să intri din când în când în dialog. Să cauţi şi ceea
ce se poate opune impresiilor sau convingerilor tale. Un comentariu echidistant
se face, prin urmare, mai greu, dar se face.
E adevărat că la
obiectivitatea comentariului contribuie şi anumite condiţii de mediu: locul şi
timpul în care e prezentat (e pus pe prima sau pe ultima pagină, se transmite
în prime time sau la o oră complet
nefavorabilă receptării?). Şi foarte importantă este vecinătatea – cine şi cum
îl secondează, ce şi cum se transmite imediat după el.
Ca şi umorul,
comentariul părtinitor poate fi intenţionat sau neintenţionat. Cu ani în urmă,
făceam o emisiune de radio pentru un public format din preşcolari mici. Fără
politică, fireşte. Cu ceva ştiinţă. Dar şi cu umbra unui citat din „conducătorul
suprem“, cum cerea „viza politică“. În final, ofeream muzică. Pentru copii. În
acord cu cele cuprinse în material, potrivit mi s-a părut un cântecel pe care
nu-l mai auzisem demult şi îmi plăcea. Îi plăcea şi „vizei“, care a izbucnit
într-un râs fără limite: „Vrei să ne aresteze pe amândoi? Scoate cântecul
imediat!“. Uitasem complet de Nicolae Ceauşescu, or cântecul spunea: „Nicuşor
avea o tobă, bum, bum, bum…/Toată ziua, vrei nu vrei, bate-n tinicheaua ei/Nicuşor
avea o tobă, bum, bum, bum“. Era un comentariu? Era. Neintenţionat? Poate. La
fel cum, recent, la Actualităţi,
imediat după o declaraţie a unui om politic important, producătorul (actuala
„viză politică“?) a fost de acord să se transmită cântecelul cu cel care tocmai
zicea „am înţeles ideea: ţi-ai risipit iubirea pe un dobitoc“.
Comentariul te trădează.
Se poate vedea ce gândeşti, ce ştii şi ce nu ştii despre subiectul în cauză.
Formula diferă, însă. La „Colţul copiilor“ – acea minirubrică cu întrebări
menite să-i pună în încurcătură pe copii (şi noi să râdem de perlele lor
lingvistice) – se găsesc cele mai concise comentarii inteligente. Ale copiilor.
Ei, uneori, nu ştiu toate cuvintele sau le înţeleg potrivit vârstei. În loc să
învăţăm de la copii comunicarea între generaţii, noi credem că e bine să-i
„încurcăm“. Dar ei nu se încurcă. Auzind întrebarea: „Cum sar puricii?“,
copilul a spus la ce le foloseşte acestora să sară şi a precizat că puricii
sunt săritori excelenţi. Dar inexactitatea a sancţionat-o, acelaşi copil,
printr-un comentariu. Reporter: „Cum se nasc puricii?“. Comentariul: „Ei nu se
nasc. Ei ies“.