Newsflash
ACTUALITATE Știri

Cluj: compartiment de boli infecțioase, la Spitalul pentru Copii

de Florentina Ionescu - dec. 10 2024
Cluj: compartiment de boli infecțioase, la Spitalul pentru Copii

Consiliul Judetean Cluj a aprobat în 28 noiembrie a.c. înființarea noii structuri destinate tratării și diagnosticării bolilor infecto-contagioase.

Astfel, Consiliul Județean (CJ) Cluj a aprobat structura organizatorică, organigrama, statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare pentru  Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, se arată pe o rețea socială

Una dintre modificări se referă la înființarea Compartimentului Boli Infecțioase, cu cinci paturi, în cadrul unității sanitare aflate în subordinea forului administrativ județean. 

„Ne adaptăm continuu și încercăm să luăm cele mai bune decizii care să vină în sprijinul întregii echipe medicale și în beneficiul copiilor spitalizați. Astfel, prin măsurile propuse ne dorim să contribuim la furnizarea unor servicii medicale de înaltă calitate, adaptate nevoilor micilor pacienți”, a declarat Alin Tișe, președintele CJ Cluj. 

Această structură va permite izolarea și tratarea pacienților infectați sau colonizați cu germeni cu rezistență la antibiotice, problemă din ce în ce mai acută la nivel mondial, cu scopul limitării circulației germenilor. 

Totodată, organizarea compartimentului în structura spitalului va crea condițiile optime pentru ca instituția spitalicească să asigure asistența medicală a pacienților cu boli infecto-contagioase, respectiv intervenția mai rapidă în diagnosticarea acestora. 

Un alt beneficiu pentru pacienți este faptul că, în cazul unui diagnostic de boală infecto-contagioasă stabilit la Unitatea de Primire a Urgențelor, pacienții nu vor mai fi transferați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Cluj-Napoca, unitate medicală subordonată Consiliului Județean Cluj, foarte aglomerat în perioadele cu viroze respiratorii. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 120 de lei
  • Digital – 80 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe