Newsflash
Știri

Cercetătoarele primesc finanțare printr-un program de burse private

de L. Budin - iun. 10 2021
Cercetătoarele primesc finanțare printr-un program de burse private

Se pot depune proiecte până pe 24 iulie, în cadrul celei de-a XII-a ediții a competiției de proiecte de cercetare L’Oréal – UNESCO „Pentru Femeile din Știință”, organizată cu sprijinul UEFISCDI.

Se acordă patru burse în valoare totală de 188.000 lei, pentru finanțarea unor activități de cercetare desfășurate pe teritoriul României, în domeniile Științele Vieții și Științe Fizice.

femeie-cercetator

tinerele au prioritate

Programul, organizat cu sprijinul Unității Executive pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), se adresează femeilor care activează în cercetare.

Ca o companie ce investește 3,4% din cifra globală de vânzări în cercetare și dezvoltare, adică peste 960 milioane de euro la nivel global, înțelegem profund nevoia de finanțare a cercetării. (...) În același timp, statisticile ne arată că există, încă, diferențe între rolul femeilor și al bărbaților în cercetare. Este motivul pentru care continuăm să le oferim sprijin tinerelor cercetătoare”, a declarat Simona Fîrtat, Corporate Communication & Public Affairs Manager L’Oréal România.

Cerințe pentru aplicante

În cele 11 ediții de până acum, au fost susținute 29 de femei oameni de știință, cu peste 1,2 milioane de lei investiți în activitatea lor, a mai adăugat Simona Fîrtat.

Cele care vor să aplice în cadrul programului de burse private trebuie să respecte următoarele cerințe:

  • Să își desfășoare activitatea de cercetare în România;
  • Să aibă maximum 40 de ani;
  • Să se încadreze într-una dintre ariile de cercetare menționate;
  • Să fie doctorande sau să fi obținut titlul științific de doctor și să urmeze un program de pregătire postuniversitară în România.

Fără stereotipuri

Proiectele se depun până pe 24 iulie 2021, online. Cele patru burse, fiecare în valoare de 47.000 de lei, se acordă pentru finanțarea a două proiecte de cercetare în domeniul Științele Vieții și a două din domeniul Științe Fizice.

Cercetarea în domeniul științelor și susținerea tinerelor femei cercetător ocupă poziții prioritare în agenda UNESCO și, implicit, a Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. Stereotipurile perpetuează inegalitatea de gen în ceea ce privește accesul la aceste domenii de studiu și cariere. Nu ne putem permite să ne privăm de talentele a jumătate din umanitate: femeile avansează știința, iar știința avansează lumea!”, a declarat Madlen Șerban, secretar general al Comisiei Naționale a României pentru UNESCO. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe