În cadrul Spitalului Clinic „Sf. Maria“ București a fost
dezvoltat un proiect cofinanțat din fonduri europene, în valoare totală de 24,8
milioane de lei, din care 20 de milioane fonduri nerambursabile, pentru crearea
unui centru de excelență în cadrul secțiilor clinice universitare de
otorinolaringologie și chirurgie cervicofacială, respectiv chirurgie generală
II. Centrul de excelență pentru cercetarea mecanismelor tulburărilor
senzitiv-senzoriale și studiul patologiei inflamator-infecțioase, tumorale și
obstructive a căilor aero-digestive superioare (CESITO) are ca obiectiv
dezvoltarea infrastructurii necesare creșterii eficienței activităților de
cercetare-dezvoltare prin dotarea spațiilor destinate acestor activități cu
echipamente de ultimă generație.
Potrivit prof. dr. Codruț Sarafoleanu, directorul proiectului,
se urmărește realizarea unor proiecte științifice și tehnologice majore pentru
domeniul sănătate, în parteneriat cu colective de cercetare din institute și
universități din țară și străinătate, dar și cu parteneri din sectorul privat.
– În România, nu este foarte ușor de obținut finanțare europeană
pentru un proiect în cercetare, mulți spun chiar că nu merită efortul. Cum ați
reușit să obțineți o asemenea finanțare?
– Proiectul a fost o idee mai veche a colectivului de medici de
la clinica ORL a Spitalului „Sfânta Maria“, care s-a materializat pe axa de
cercetare din fondurile europene. În 2013 am aplicat, iar în 2014 am câștigat
competiția. Am fost una dintre cele șaptesprezece unități de cercetare
acceptate de autoritatea contractantă. Au fost opt universități, șapte centre
de cercetare și doar două spitale: Spitalul Clinic „Sfânta Maria“, cu acest
proiect, și Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta“, cu un proiect
pentru cancerul pulmonar. Noi mai aplicasem în urmă cu ceva ani pe un proiect
asemănător, nu chiar pe toată structura de acum, dar, deși am fost pe primul
loc după fazele preliminare și studiile de fezabilitate, în mod surprinzător,
după ultima etapă a evaluării, am ajuns pe primul loc de sub linie. Din acea
încercare am păstrat însă partea bună a lucrurilor, am luat comentariile
negative ale evaluatorilor de atunci și am încercat să le îmbunătățim. Apoi,
văzând ce se întâmplă cu colegii noștri implicați în cercetare în străinătate,
ne-au mai venit câteva idei pe parcurs și atunci am fost mai coerenți cu
proiectul acesta, ceea ce ne-a adus în postura de câștigători.
Domeniul în care nu prea existăm
– Era necesar un asemenea proiect? Ce v-a motivat să participați
la competiție?
– De necesitate nici nu se pune problema – era mai mult decât
necesar. Pe domeniul cercetării în bolile respiratorii, patologie inflamatorie,
infecțioasă, umorală, senzorială, deci tot ceea ce se regăsește în titlul
proiectului nostru, nu prea existăm. Practic, am pornit în primul rând de la
ideea de dezvoltare a posibilităților de diagnostic și tratament modern într-o
clinică de specialitate din România, dar foarte importantă a fost și ideea
dezvoltării infrastructurii pentru cercetare. Doream să devenim parteneri
viabili pentru diverse consorții de cercetare din Uniunea Europeană, dar nu
neapărat, pentru că acum putem oferi acest parteneriat și unor proiecte de
cercetare din America sau de pe alte continente.
– CESITO cuprinde foarte multe domenii de cercetare: mecanismele
tulburărilor senzitiv-senzoriale, patologia inflamator-infecțioasă, tumorală și
obstructivă a căilor aero-digestive superioare. Ce v-a determinat să optați
pentru o asemenea plajă de abordare?
– În acest moment, infrastructura dezvoltată pentru cercetare ne
permite acest lucru pe absolut toate domeniile de cercetare finanțate și
prioritizate de Uniunea Europeană. Mă refer în principiu la ceea ce înseamnă
cercetare în cancer – proteomică, genomică, practic evaluare moleculară în
cancer. Apoi, este foarte importantă îmbătrânirea. Și mă refer la îmbătrânirea
senzorială, a vestibulului, care dă mari probleme de instabilitate
vârstnicului. Ne-am gândit, de asemenea, să dezvoltăm cercetarea în bolile
inflamatorii, deoarece, spre exemplu, rinosinuzita cronică reprezintă, ca
frecvență, a doua boală cronică în România, după bolile cardiovasculare. Deși
este bagatelizată, fiind o afecțiune care poate fi manageriată mai ușor, ea are
un impact social și economic destul de important, pentru că mărește numărul
zilelor de absenteism școlar și profesional și scade randamentul la locul de
muncă. Apoi, ne-am orientat către dezvoltarea cercetării în ceea ce înseamnă
tulburările respiratorii în somn. Și aici, dincolo de aspectul anecdotic al
sforăitului, ne-am gândit că apneea de somn și implicațiile ei la nivelul
aparatului cardiovascular, pulmonar și asupra sistemului nervos central sunt
subiecte foarte importante de studiu. Mai mult, UE dorește să schimbe chiar și
legislația, astfel încât toți pacienții cu această patologie care sunt
conducători auto să treacă un anumit test. S-a constatat o creștere foarte mare
a accidentelor de mașină cauzate de somnolența diurnă, la pacienți cu tulburări
respiratorii în somn, care au un somn neodihnitor și care au momente de
adormire în cursul zilei. Proiectul nostru a cuprins și o dezvoltare a ceea ce
înseamnă noțiunea de căi aero-digestive superioare, ceea ce a făcut ca o parte
din banii alocați să meargă către departamentele de gastroenterologie și de
chirurgie ale Spitalului „Sfânta Maria“, în ideea că o parte din patologie se
află la granița dintre ORL și gastroenterologie, respectiv chirurgia digestivă.
Noi posturi de cercetare
– Ați prevăzut un buget și pentru noi locuri de muncă?
– Da, au fost prevăzute patru posturi noi pentru tineri
cercetători. Cum politica europeană este de egalitate de șanse, au fost
angajate trei persoane de sex feminin și una de sex masculin. Toți sunt tineri
sub 35 de ani, ceea ce este foarte bine. Fiecare cercetător are un domeniu
foarte bine stabilit. De exemplu, unul se ocupă numai de laboratorul de
anatomie patologică și de cercetare moleculară și imunohistochimie și
histopatologie în cancere și în inflamații. Există un post pentru patologia
respiratorie în somn, unul pentru ceea ce înseamnă îmbătrânirea senzorială și
unul pentru patologia gastroenterologică. Acești tineri au fost angajați pentru
a fi orientați expres pe domeniile noastre prioritare de cercetare.
– Centrul de cercetare este funcțional în acest moment? Ce ați
reușit să faceți până acum?
– CESITO a avut un termen foarte scurt de implementare, de numai
15 luni, până în luna noiembrie a anului trecut. În prezent, centrul
funcționează la capacitate maximă. S-au publicat deja câteva lucrări în reviste
indexate în baze de date internaționale. Indicatorii obligatorii ai proiectului
cuprind astfel de publicații în reviste de circulație internațională. Una este
chiar revista Societății Române de Rinologie – Romanian Journal of Rhinology.
Alta – revista italiană de ORL, foniatrie și audiologie. Avem lucrări care
așteaptă acordul de publicare în Rhinology, revista Societății europene
de rinologie, și în Journal of Otolaryngology – Head and Neck Surgery,
revista Academiei americane de ORL, chirurgia capului și gâtului. Avem deja și
o apariție editorială, o monografie apărută recent la Editura Academiei Române
– „Tulburările respiratorii în somn“, în care foarte multe din cazurile
prezentate au beneficiat de dezvoltarea laboratorului de somnologie din noul
centru de cercetare. Vom mai publica încă o monografie și ne gândim să o scriem
în limba engleză și să o adresăm unei edituri europene cunoscute. În plus, în
acest moment figurăm pe toate site-urile care găzduiesc propuneri de
parteneriate științifice de cercetare, pentru a găsi, așa cum am spus,
consorții de cercetare din care să facem parte pe domeniile acoperite de
CESITO.
– Dotările au fost pe măsura așteptărilor?
– Da, sunt de ultimă generație. În ceea ce privește audiologia,
de exemplu, a fost dotat un laborator complet de explorări auditive, care
include, pe lângă audiometru, impedanțmetru, tot ceea ce înseamnă explorări
supraliminale. De asemenea, a fost achiziționat un aparat pentru potențiale
evocate auditive și unul pentru otoemisiuni acustice. Apoi, pe partea de
explorări ale echilibrului, avem toate dotările necesare unui examen vestibular
de acuratețe. Și mă refer aici la videonistagmoscopie, electronistagmografie,
platforma de posturografie, pe care se poate face și diagnostic și recuperarea
funcțională a pacientului, probe calorice etc. Putem, așadar, să facem o evaluare
completă a unui pacient cu tulburări de tip audiologic sau vestibular.
Laboratorul de somnologie a fost și el dotat complet cu tot ceea ce înseamnă
posibilitatea de evaluare și diagnostic de acuratețe a tulburărilor
respiratorii în somn, inclusiv pentru pacienții care nu beneficiază de
tratament chirurgical, de titrare și stabilire a parametrilor aparatului CPAP.
Pacienții la care nu există resurse chirurgicale devin dependenți de acest
aparat care introduce o presiune pozitivă în căile respiratorii și pe care
pacientul îl va purta noapte de noapte. Va dormi cu acea mască.
Explorare olfactivă
– Vorbim deci de un centru de cercetare la standardele anului
2016. Va fi el capabil să asigure explorări care nu se făceau până acum în
România?
– Ca noutate absolută în otorinolaringologia din România, avem
posibilitatea de explorare olfactivă, deci a simțului mirosului. Se practică în
doar șase centre în Europa, iar noi suntem unul dintre acestea. Este singurul
centru care oferă această posibilitate în România. Avem un olfactometru de
ultimă generație. Potențialele evocate olfactive reprezintă singura explorare
obiectivă care poate să ofere o certificare a unei hipo- sau anosmii
posttraumatice, de exemplu. Sunt foarte multe cazuri de agresiuni sau accidente
de circulație, la care pacienții nu rămân cu tulburări motorii sau cu probleme
foarte grave pe toată viața, dar pot pierde un senzoriu. Un traumatism, de
exemplu, cu o fractură de bază de craniu poate să fie urmat de o tulburare
senzorială, de o lipsă de miros. Și atunci, de multe ori, și Institutul
Național de Medicină Legală și Colegiul Medicilor cer o explorare obiectivă a
acestui simț pe care pacientul declară că l-a pierdut. Este foarte important,
pentru că așa se pot diferenția oamenii care într-adevăr au o astfel de
tulburare de simulanți. Tot unicat în România, în momentul acesta, este și
electromiografia de laringe. Adică studierea tuturor patologiilor de tip
neurologic ale laringelui – paralizii de corzi vocale, secțiuni ale nervilor
care inervează musculatura laringelui, monitorizarea intraoperatorie a nervului
facial sau a nervului laringeu recurent, cu posibilitatea de stimulare
intraoperatorie, ceea ce asigură o acuratețe mai mare a actului chirurgical și
o minimizare a riscului. În chirurgia glandei parotide sau a tiroidei pot să
apară secțiuni nervoase care au efecte destul de importante și ireversibile. Și
atunci, monitorizarea intraoperatorie ne permite evitarea acestor riscuri. Dar
și explorarea pacienților cu tulburări de fonație, respiratorii sau paralizii
ale corzilor vocale se poate face, cu o acuratețe foarte mare, cu această
electromiografie de laringe. În sfârșit, s-a dezvoltat foarte mult laboratorul
de anatomie patologică, pe ideea studierii mecanismelor inflamatorii și de
geneză a tumorilor din sfera ORL. Este o dotare absolut necesară pentru anul
2016.
– Despre partea de chirurgie nu ați spus nimic. Și ea este
inclusă în acest proiect.
– Așa este, numai că obiectivul CESITO, până la urmă, este
cercetarea. De aceea nu vreau să vorbesc foarte mult de partea chirurgicală.
Dar, implicit, s-a dezvoltat foarte tare și blocul operator, pentru că trebuie
să ne permită prelevarea corespunzătoare a unor probe de țesut, a secrețiilor
și a tuturor materialelor biologice, pe care le prelucrăm efectiv în scopuri de
cercetare. Aș semnala aici un lucru foarte important: blocul operator a fost
dotat cu un sistem de monitorizare, care ne permite să fim, în timp real,
conectați cu orice centru de cercetare sau de chirurgie din Europa sau din
lume. Acest sistem ne oferă suficiente posibilități de e-learning, schimb de
experiență în timp real între două centre, fără a deplasa cercetători sau șefi
de disciplină ori de clinică într-un oraș foarte îndepărtat. Putem avea cazuri
comune, mici întâlniri de lucru comune, online, pe proiecte de cercetare.
– Ați organizat astfel de întâlniri până acum?
– Da. Am avut, de exemplu, cu colegi din Germania, pe domeniul
chirurgiei endoscopice rino-sinusale, întâlniri desfășurate online. De
asemenea, cu ajutorul acestui sistem, și rezidenții noștri au putut să vadă, în
timp real, un curs de chirurgie a urechii medii dintr-o clinică din Germania.
Au putut pune întrebări, au putut să ceară o altă imagine, o modificare a
imaginii, augmentarea calității imaginii. E ca și cum ar fi fost în sala la
curs. Mai mult decât atât, rezidenții și studenții noștri au posibilitatea să
urmărească activitatea din blocul operator în timp real, fără a mai intra în
sală, ceea ce e foarte bine, pentru că ne scutește de un trafic intens în blocul
operator și ne ajută să ne îndeplinim obiectivele de prevenire a infecțiilor de
spital. Un trafic foarte intens într-un bloc operator sporește acest risc.
Direcții de cercetare
– Aveți un plan de cercetare pentru etapa următoare?
– Vom colabora, de exemplu, în domeniul olfacției, cu celelalte
cinci centre cu experiență în olfactometrie din Europa. Este o lume foarte
restrânsă în acest domeniu. Deja una din colege a fost și a făcut un stagiu de
două săptămâni în Belgia, la profesorul Philippe Rombaux, care conduce unul din
aceste centre. Sunt discuții avansate pentru ca în septembrie să meargă la cel
mai cunoscut medic care se ocupă de aceste probleme, profesorul Thomas Hummels,
la Dresda. Pe partea de electromiografie și explorare electrofiziologică a nervilor
din sfera ORL, de asemenea, una dintre colege o să plece, în septembrie, la
Erlangen, în departamentul profesorului Heinrich Iro, pentru școlarizare. Avem
în plan crearea unei baze de date pe patologia inflamatorie a căilor
respiratorii; trebuie făcută o statistică în funcție de ceea ce urmărim. De
exemplu, putem continua un proiect pe care l-am avut cu universități din Siena
și Beijing, pentru o nouă proteină proinflamatorie în rinosinuzitele cronice.
HMGB 1 (high mobility group box 1) este un marker inflamator foarte important
și s-a dovedit că există în mucoasa sinusală, în rinosinuzitele cronice care au
tendința de recidivă, în ciuda unui tratament medicamentos sau chirurgical
corect. Concluzia cercetătorilor a fost că, de fapt, viitorul în tratamentele
rinosinuzitelor cronice nu va mai fi unul chirurgical, ci unul medicamentos
țintit, aplecat pe acest marker inflamator. În acest sens, am discutat cu cei
de la Beijing, pentru că ei aveau toate posibilitățile de explorare moleculară,
iar noi le trimitem probe biologice pe care să le analizeze. Finalitatea
acestui demers ar fi găsirea unui medicament care să permită blocarea acestei
proteine proinflamatorii și astfel a lanțului fiziopatologic al inflamației.
Atunci vom putea vorbi de vindecare în rinosinuzite, pentru că de multe ori
sunt cazuri care doar se ameliorează și au nevoie de nenumărate tratamente
medicamentoase, fie locale, fie pe cale generală. Uneori, pacientul rămâne
dependent de un spray nazal, de exemplu. Aceasta este una din direcțiile care
ne interesează foarte mult. O altă direcție ar fi cea legată de patologia
somnului. Am și aplicat pentru un proiect european pe competiția Orizont 2020,
finanțată de UE, alături de universități din Siena, Napoli, Zagreb și Moscova.
Suntem, practic, cinci parteneri, liderul de asociere fiind Universitatea din
Napoli. Prin proiectul CESITO, ne dorim să dezvoltăm o bază de date
epidemiologice pentru aceste tulburări respiratorii în somn. Sper că vom fi
acceptați. Acum, având aceste facilități, putem să discutăm altfel. CESITO este
o entitate strict științifică și de cercetare, cu propria individualitate și
personalitate, dar fără personalitate juridică. Din punct de vedere
administrativ și financiar, centrul este inclus în structura Spitalului Clinic
„Sf. Maria“.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.