Cartea Și dacă-i adevărat că nu există nu se poate?, de Carmen Vasilescu, trebuie citită cu atenție, pagină cu pagină, pentru că este dovada supremă a voinței, a demonstrației prin exemplu propriu că imposibilul este posibil. Încă de la naștere (12 aprilie 1989, Craiova; la 6 luni și jumătate), autoarea volumului a fost diagnosticată cu tetrapareză spastică extrapiramidală (afecțiune din sfera neurologică, afectate fiind mișcarea și coordonarea musculară la nivelul tuturor membrelor). Cu toate acestea, duce o viață normală. 

Cu un statut bine definit într-o profesie vocațională – PR în domeniul artistic –, pentru Carmen Vasilescu normalitatea se rezumă la a merge înainte, fără a se lăsa doborâtă de ce zic alții. Și-a asumat schimbările, adaptându-se lor, devenind, în timp, un leadership al generației sale, dar și unul al persoanelor cu dizabilități.

Cele 12 capitole ale cărții sale sunt tot atâtea lecții de viață, din care avem cu toții de învățat. Ele spun o poveste cutremurătoare, deloc cosmetizată, a experiențelor trăite, începând cu cele din sistemul de sănătate din perioada comunistă („când nu-i păsa nimănui de nimic”), continuând cu primii ani post ’90 și mergând până la inserția socio-profesională. 

Sunt menționate activitățile de dezvoltare personală în care aceasta s-a implicat – cum sunt teatrul și evenimente de conștientizare pentru persoane cu dizabilităţi –, dar și altele pe care le-a încercat, precum schiul, parașutismul/parapanta, scufundarea, călăria sau pescuitul. 

Amintește inclusiv de participarea la un semimaraton (cursă de 2 km pentru persoane cu dizabilități), dar și de călătoriile pe care le-a făcut. Un mod propriu de a gândi și vedea viața, de a se comporta și socializa din dorința de a fi tratată cu egalitate, iubire, respect, egale toate ca importanță.

Carmen Vasilescu își împărtășește experiențele cu naturalețe, un scris simplu, direct, emoționant. Citindu-i cartea veți cunoaște o femeie excepțională. Un model de urmat al cărei mesaj trebuie nu numai cunoscut, ci și reținut: e atât de important să trăim ghidați de iubire, de respect, dar mai ales de propriile visuri.