Una din multele promisiuni făcute de arhitecţii
reformei sistemului medical american, care au rămas neîndeplinite, este şi
aceea că, prin aplicarea noii legi, va dispărea supraaglomerarea camerelor de
gardă, folosite excesiv de cei care nu aveau asigurări. Colegiul american al
medicilor de urgenţă a dat recent publicităţii rezultatele unui sondaj de
opinie la care au răspuns 2.099 de medici urgentişti: 75% din ei au observat,
începând cu ianuarie 2014 (data la care a fost introdusă Obamacare), o creştere
marcată a numărului de pacienţi care vin la camerele de gardă.
Marea
majoritate a acestor pacienţi sunt dintre cei cu venituri mici, cei mai mulţi
trăind din asistenţa socială. Mulţi sunt acum asiguraţi, dar asigurarea lor se
face prin programul federal Medicaid, destinat celor cu venituri mici
sau fără venit. Cum Medicaid plăteşte medicii mult sub nivelul de plată
al altor asigurări, doctorii refuză să primească pacienţi din această
categorie. Astfel, această semnificativă parte a populaţiei nu are de ales şi –
în cazul unei nevoi de asistenţă medicală, care de multe ori nu este o urgenţă
– apelează la camerele de gardă. Rezultatul: supraaglomerarea acestora,
extinderea aşteptării pentru ajutor medical la multe ore, suprasolicitarea
medicilor şi a celuilalt personal, consumarea resurselor spitalului (care,
adeseori, rămân nerambursate). Purtătorul
de cuvânt al Colegiului american al medicilor de urgenţă, dr. Howard Mell, a
declarat pentru Wall Street Journal: „Ni s-a prezentat marea teorie
conform căreia legea de reformă medicală va reduce numărul de bolnavi din
camerele de gardă care nu sunt urgenţe medicale. Dar, ce să vezi? Numărul
acestor bolnavi continuă să crească, în ciuda noii legi şi uneori chiar din
cauza ei“ (4 mai 2015).
Camerele
de gardă ale spitalelor americane moderne sunt, de fapt, servicii de
dimensiunile unui mic spital, dotate cu o tehnologie de vârf, reînnoită la câţiva
ani. În afara celor de examinare obişnuită, există una-două camere pentru urgenţe
cardiace, una pentru accidente vasculare cerebrale, cel puţin una pentru
politraumatisme şi în aceste încăperi există condiţiile efectuării, fără
întârziere, a unor intervenţii complexe. Apoi, există o sală izolată rezervată
cazurilor de iradiere, infecţii deosebit de grave şi intoxicaţii.
O soră
de cameră de gardă este plătită cu 30–70 de dolari pe oră, iar un medic cu
peste 250 de dolari pe oră. La o cameră de gardă de 24 de locuri, echipa unei
ture (12 ore) este formată din cel puţin trei medici, doi-trei asistenţi de
medici, 12–15 surori şi patru secretare. Folosind un calcul estimativ, numai
pentru salariile personalului din camera de gardă, un spital poate ajunge să
plătească peste 22.000 de dolari pe tură. În aceste condiţii, asistenţa
medicală în camerele de gardă devine foarte scumpă şi o simplă vizită (pentru
infecţie urinară, bronşită, dispepsie etc.) ajunge să coste câteva mii de
dolari.
Pe
lângă risipa financiară şi irosirea resurselor pentru afecţiuni minore,
supraaglomerarea camerelor de gardă s-a asociat cu întârzieri în asistarea
cazurilor cu adevărat urgente şi a dus la creşterea mortalităţii. Spitalele sunt
obligate să mărească numărul de doctori şi surori în serviciile de urgenţă, iar
aceştia sunt siliţi să lucreze mai multe ture sau să rămână la lucru după 
sfârşitul
serviciului lor. În condiţiile de concurenţă dintre spitale, unele închiriază
panouri de reclame plasate pe autostrăzi, în care îşi expun cu mândrie timpul
redus de aşteptare din serviciile lor de gardă, afişat digital şi actualizat
permanent.
Problema
camerelor de gardă, mai ales a celor din marile oraşe, este una critică şi care
îşi cere rezolvarea grabnică. Ea nu va veni de la politicieni şi administratori
guvernamentali, ci de la antreprenori practici şi cu simţul realităţii. O
variantă ar fi crearea serviciilor medicale mobile, care să se deplaseze la
domiciliul bolnavilor cu probleme acute, dar care nu sunt cazuri de urgenţă
adevărată, şi să le acorde tratamentul pe loc. Într-un astfel de sistem,
cadrele medii din echipele mobile ar putea fi în contact permanent cu medicii,
folosind telemedicina, deja prezentă şi accesibilă.
