Newsflash
ACTUALITATE Știri

Au început înscrierile la Programul de Masterat Biofizică Medicală și Biotehnologie Celulară

de Florentina Ionescu - sept. 11 2023
Au început înscrierile la Programul de Masterat Biofizică Medicală și Biotehnologie Celulară

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță că a început admiterea la masterat pentru sesiunea septembrie 2023.

Astfel, reprezentanții UMF „Carol Davila” anunță că pentru sesiunea de admitere din Septembrie 2023, la Programul de Masterat Biofizică Medicală și Biotehnologie Celulară sunt scoase la concurs 10 locuri finanțate de la buget și 20 de locuri cu taxă, dintre care unul pentru cetățeni străini. 

Înscrierile se realizează online, în perioada 11-19 septembrie 2023. Examenul se va susține vineri, 22 septembrie 2023.

„Ești atras să lucrezi în domeniul bio-medical, în țară sau în străinătate? Programul nostru masteral îți oferă cadrul pentru dobândirea cunoştinţelor şi abilităţilor practice în specialităţi de viitor precum: tehnici moderne de analiză şi diagnostic de laborator, tehnici de cercetare biomedicală, diagnostic molecular /imunohistochimic, radiobiologie, proiectare 3D, simulări multiphysics, dezvoltare sisteme lab-on-a-chip etc. După absolvire, vei avea abilitățile practice pentru a lucra într-un laborator de analize medicale, companii de bioinginerie-biotehnologii, institute de cercetare sau spitale. De asemenea ai posibilitatea continuării studiilor masterale cu un DOCTORAT, care îți va deschide oportunități pentru o carieră didactică în mediu universitar”, se arată pe o rețea socială

Forma de învăţământ pentru acest program: zi, cu frecvenţă; 2 ani (4 semestre), 120 credite transferabile (30 ECTS/semestru). 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe