Goticul
a revoluţionat arhitectura şi le-a permis oamenilor să vadă şi să ţintească mai
sus, la înălţimi neatinse înainte nici fizic, nici ca trăire şi energie
spirituală pe care o deşteaptă în noi. A lăsat în urmă construcţii, în special
religioase, de o frumuseţe uluitoare, care par să plutească în jurul nostru şi
continuă să ne atragă în ciuda sutelor de ani care s-au scurs de când ţintesc
spre înalt. Pentru a ne bucura de ele, suntem dispuşi să parcurgem sute şi
chiar mii de kilometri.
Uneori
însă, putem descoperi astfel de mici comori mult mai aproape decât ne-am aştepta,
deşi pe meleagurile româneşti stilul gotic nu este unul dintre stilurile
arhitectonice reprezentative. Este totuşi de ajuns să ne aflăm în Transilvania,
pentru ca surprizele să se ţină lanţ. Mai mult, drumurile au fost deja desţelenite
înaintea noastră şi este suficient să urmăm reperele celor ce au avut aceeaşi
curiozitate.
Aceasta
ar putea fi una dintre menirile expoziţiei de grafică a artistului mureşean
Molnár Dénes (1947–2000), deopotrivă grafician, ilustrator de carte,
caricaturist şi pictor, intitulată Cetăţi şi biserici şi găzduită la
Bucureşti de Institutul Maghiar Balassi. Cele peste treizeci de lucrări ne
poartă într-un periplu imaginar printre vechile fortificaţii şi lăcaşuri de
cult transilvane, multe dintre ele ameninţate cu ruina şi risipirea, pentru a
le imortaliza pentru posteritate, pentru a ne trezi curiozitatea şi poate chiar
mai mult, poate chiar pentru a ne face să luam atitudine şi să încercăm să
împiedicăm pierderea lor definitivă.
Chiar
dacă nu vedem doar construcţii gotice, fondul negru predominant şi atmosfera
în care ne transportă vizitarea expoziţiei este una medievală, ce corespunde
spiritului gotic. Pătrundem, rând pe rând, în cetăţi cu nume cunoscute sau
descoperim poate fortăreţe astăzi aproape uitate. Avem mai apoi posibilitatea
de a ne reculege şi a ne rândui gândurile în faţa bisericilor cu turle îndrăzneţe,
a căror glăsuire de clopote parcă începe să se audă de undeva de dincolo de
liniile desenate de artist. Suntem fără să vrem cuprinşi de o atmosferă mistică,
filosofică, desprinsă parcă de pe alte meleaguri şi fără îndoială din alte
vremuri.
Şi
pentru a dovedi că arhitectura şi piatra nu au constituit singurele subiecte de
inspiraţie pentru artist, curatorii evenimentului (copiii săi, Molnár Dénes jr.
şi Molnár Krisztina) s-au gândit să ne mai lanseze o propunere: aceea de a
descoperi un alt ciclu din creaţia lui Molnár Dénes, cel al nudurilor. Vernisată
în paralel cu prima expoziţie, dar găzduită de Rotonda Muzeului Naţional al
Literaturii Române, această
serie de lucrări ne introduce într-o altă ambianţă,
dezvăluind vibraţia artistului în faţa frumuseţii corpului uman, a celui
feminin, ca să fim mai precişi.
Faţă
de liniile frânte, ogivale şi de registrul predominant monocromatic al ciclului
de cetăţi şi biserici, descoperim de această dată un univers fluid, curgător,
dominat de curbe, în care culorile calde, pastelate, sunt la ele acasă. Revenim
astfel la zilele noastre, la contemporaneitate, cu reprezentări care nu sunt
cele clasice, ci se constituie într-o manieră foarte personală a artistului de
a-şi aduce propria contribuţie la acest gen de reprezentare plastică.
Alegând
grafica şi pastelul, modalităţile preferate de exprimare artistică ale lui
Molnár Dénes, organizatorii au reuşit pe deplin în demersul lor de a îndepărta
încă puţin uitarea de creaţia unui artist dispărut mult prea devreme dintre
noi.
