Newsflash

ACTUALITATE


Plămânul artificial de la Timişoara

de Iftimie NESFÂNTU - mar. 6, 2013

Personalul medical este esenţial într-o secţie de terapie intensivă. Şi totuşi, fără dotări speciale în ce priveşte echipamentele şi tehnicile folosite, nu s-ar putea face mare lucru. Povestea unui asemenea dispozitiv, de tip ECMO, utilizat acum şi în insuficienţa respiratorie acută severă, o aflăm de la prof. dr. Dorel Săndesc, în interviul realizat de Iftimie Nesfântu.

Colaborare cu hopuri

de Dr. Maria DRAGOTĂ - mar. 6, 2013

Congresul Asociaţiei Mondiale de Psihiatrie se va desfăşura la Bucureşti, în perioada 10–13 aprilie a.c. Temele ce vor fi abordate la manifestare – la care „Viaţa medicală“ este partener media principal – şi colaborarea medicilor de familie cu psihiatrii sunt discutate dedr. Rodica Tănăsescu, preşedinta Societăţii Naţionale de Medicina Familiei/Medicină Generală.

GHEORGHE MARINESCU: omagiu la aniversare

de Dr. Maria DRAGOTĂ - mar. 6, 2013

Debutul manifestărilor omagiale prilejuite de aniversarea a 150 de ani de la naşterea lui Gheorghe Marinescu s-a produs marţea trecută, la Facultatea de Medicină din Bucureşti. Agenda întâlnirii a fost notată de dr. Maria Dragotă.

Şiretlicurile industriei farma şi şapte ore de şedinţe

de M. V. A. - mar. 6, 2013

Dezbaterile despre politicile de sănătate publică sunt tot mai aprinse în ultimii ani în România. Dar privim prea rar ce se întâmplă în alte ţări, unde putem găsi modele de urmat sau lecţii de învăţat. Ştirile internaţionale despre politicile de sănătate ne arată că nu suntem nici cei mai amărâţi, dar nici cei care au inventat roata.

Consideraţii privind terapia medicamentoasă actuală

de Prof. dr. Viorel ORDEANU - mar. 6, 2013

Industria farmaceutică este foarte importantă pentru sănătatea publică, însă funcţionarea ei este complicată de factori precum concurenţa neloială şi criminalitatea farmaceutică. O serie de consideraţii privind terapia medicamentoasă actuală, dar şi câteva referiri la acţiunile Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în rubrica Eseu, sub semnătura dr. Viorel Ordeanu.

Etici promoţionale

de D. D. M. - mar. 6, 2013

Ştiri pe scurt

- mar. 6, 2013

Apel la dezbatere publică

de Dr. Maria DRAGOTĂ - feb. 27, 2013

Capitala va găzdui, în perioada 27 februarie – 2 martie a.c., a treia conferinţă naţională Alzheimer, eveniment la care „Viaţa medicală“ este partener media principal. Despre tematica manifestării, precum şi problematica bolii Alzheimer în ţara noastră, vorbeşte conf. dr. Cătălina Tudose, preşedinta Societăţii Române Alzheimer, în interviul realizat de dr. Maria Dragotă.

Pe terenul accidentat al chirurgiei

de Iftimie NESFÂNTU - feb. 27, 2013

Uneori, o discuţie cu un medic format într-o altă şcoală îţi poate deschide o viziune nouă asupra specialităţii respective. Aşa s-a întâmplat după dialogul pe care dr. Ramon Vilallonga, chirurg la Barcelona, l-a purtat cu Iftimie Nesfântu.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe