Potrivit unui anunț făcut de reprezentanții Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului (INSMC) „Alessandrescu-Rusescu”, unul dintre oamenii implicați în renovarea Maternității Polizu este actrița Dana Rogoz.
„Alături de oameni frumoși și implicați, pas cu pas, construim normalitatea pentru pacienți, pentru viitoarele mămici, pentru copii. Munca în echipa este esența pentru că împreună putem schimba multe. Mulțumim, Dana Rogoz pentru sprijin. Mulțumim prietenilor Salvati Copiii Romania pentru implicare și grijă”, au scris astăzi reprezentanții INSMC „Alessandrescu-Rusescu” pe o rețea de socializare, amintind astfel de proiectul de renovare și utilare din cadrul instituției.
Încă de la sfârșitul lunii iulie, actrița Dana Rogoz a tras un semnal de alarmă cu privire la rata mare de mortalitate în rândul copiilor născuți prematur și a explicat că dă o mână de ajutor pentru a strânge banii necesari pentru renovarea sălii de naștere de la Maternitatea Polizu.
„Stiti ca astăzi ar fi fost ziua mea, dacă m-as fi nascut prematur? Adica exact cu doua luni mai devreme. Poate ca nici nu m-ati fi cunoscut vreodata. Atat de mare e rata de mortalitate in randul copiilor nascuti prematur. Asa ca azi imi serbez «preaniversarea», moment prin care vreau sa atrag atentia asupra misiunii Salvati Copiii Romania, de a dota maternitatile din Romania cu echipamente de sustinere a vietii. Suntem o comunitate mare aici si impreuna chiar cred ca putem strange bani necesari pentru renovarea salii de nastere de la Maternitatea Polizu. Ma ajutati? Ce ziceti? Chiar vreau sa facem asta impreuna!”, a scris Dana Rogoz pe pagina ei oficială de Facebook.
Totodată, actrița a amintit că 1 din 10 copii sunt născuți prematur în România, iar secția de ATI a Maternității Polizu este casă temporară pentru 550 copii prematuri.
Cu toate acestea, spune vedeta, Sala de Nașteri – Secția Clinică OG1 nu a mai fost renovată de 20 de ani, iar ultima igienizare serioasă a avut loc în urmă cu 11 ani.
„Asa ca, daca vreti sa-mi faceti un cadou de «preaniversare», cel mai frumos cadou e donatia pentru renovarea Maternitatii Polizu, Bucuresti. (...) Orice suma conteaza, oricat de mica. Orice share e important! Iar eu, timp de 2 luni, promit ca voi face tot posibilul sa adun o suma cat mai mare pentru aceasta cauza importanta. Multumesc”, a adăugat Dana Rogoz în mesajul ei, alături de linkul la care pot fi făcute donații, aici.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe