Newsflash
Cultură

Abordarea specifică a leziunilor traumatice

de Dr. Cristian TEODORESCU - feb. 11 2016
Abordarea specifică a leziunilor traumatice
    „Nu există boli, ci numai bolnavi“ – cuvintele lui Mircea Eliade ilustrează subtil dilema clinicienilor privind antagonismul dintre medicina bazată pe dovezi și medicina clasică deductivă. Sub redacția prof. dr. Dan Dermengiu a apărut, la editura Gemma, cartea Evaluarea gravității leziunilor traumatice. Repere axiologice, criteriologice și metodologice. Ca disciplină, medicina legală se situează la granița dintre științele biologice și social-juridice, astfel că din notele introductive ale lucrării ne sunt aduse la cunoștință scorurile de severitate în traumatologie/medicină de urgență: MOD (the multiple organ dysfunction score), CIS (cellular injury score), LODS (logistic organ dysfunction score), SOFA (sequential organ failure assessment) și MEDS score (mortality in emergency department sepsis score). Pentru cuantificarea severității afecțiunilor este utilizat și sistemul APACHE III, care folosește parametri clinici, paraclinici, legați de vârstă și de patologii preexistente.
     În capitolele următoare sunt prezentate caracteristicile leziunilor traumatice cutanate, musculare, nervoase, vasculare, cranio-cerebrale și ale viscerocraniului. Autorul subliniază importanța diagnosticului de contuzie, termen frecvent utilizat incorect. Fiind esențială în stabilirea veridicității unei fapte, în medicina legală, descrierea leziunilor traumatice cuprinde localizarea, tipul leziunilor primare, forma, stadiul evolutiv, dimensiunile și caracterele specifice.
     Următoarele capitole abordează leziunile urechii, ale analizatorului vizual și ale cavității orale. În categoria celor din urmă sunt prezentate principiile generale de tratament și clasificarea actuală a fracturilor dentare – coronare (penetrante sau nepenetrante), cervicale și radiculare (în treimea superioară, medie sau apicală). În ceea ce privește implantologia pediatrică medico-legală, având în vedere faptul că, la copii, încă nu este încheiat procesul de dezvoltare oro-maxilo-facială, pot să apară două inconveniente: efectul creșterii structurilor osoase raportat la implantul ale cărui dimensiuni rămân constante, respectiv efectul acestuia asupra dezvoltării dentare și scheletice ulterioare, precizându-se că vârsta minimă la care a fost efectuată această procedură este de cinci ani. De asemenea, este prezentat un algoritm de tratament în cazul avulsiilor dinților permanenți la minori, cu stabilirea exactă a indicației de reimplantare.
     Cartea continuă cu descrierea clinică a leziunilor cervicale, toraco-abdominale și pelviene, dar și acelora de la nivelul membrelor. Fiind adresată unui public medical larg, alcătuit din reprezentanți ai tuturor specialităților, această lucrare expune mecanismele de producere a leziunilor traumatice, manifestările clinice ale acestora și metodele de management terapeutic. 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe