Newsflash

Știri


Să mergem mai departe…

de Dr. Maria DRAGOTĂ - apr. 22, 2011

   În miez de primăvară îndelung aşteptată, să ne trezim din amorţeală, să ne scuturăm de inerţie, să înviem tot ce-i bun şi frumos în noi, toate darurile şi virtuţile care dau mărturie că purtăm în noi scânteia divină. Căci ştim, vrem şi putem să ne ridicăm după căderi, să mergem mai departe, chiar dacă, uneori, nu vedem capătul drumului. Ne recunoaştem greşelile şi învăţăm din ele, ne cerem iertare şi iertăm, ne asumăm responsabilitatea propriilor fapte, avem conştiinţa valorii vieţii, a timpului şi a urgenţei facerii de bine, ne dăruim celorlalţi, suntem hotărâţi pe Cale, ne păstrăm pacea pe orice furtună dinafară, ne implicăm cu folos unde ne cheamă viaţa, zidim, înălţăm, suntem părtaşi la Creaţie. Am aflat ordinea firească a lucrurilor: a fi, a şti, a face, a avea. (...)

Eforturi conjugate în cercetarea regenerării cardiace

de Dr. A. M. - apr. 22, 2011

   După colaborările iniţiate cu importante grupuri de cercetare din Europa şi din China, legate de importanta descoperire a telocitelor în aproape toate organele, dar şi de prezumtivul rol al acestora în regenerarea cardiacă, în conjuncţie cu celule stem, grupul de cercetare de înaltă performanţă din cadrul Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Domeniul Patologiei şi Ştiinţelor Biomedicale „Victor Babeş“ Bucureşti, condus de dl acad. Laurenţiu M. Popescu, preşedintele Secţiei de ştiinţe medicale a Academiei Române şi preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, întreprinde noi paşi pentru extinderea colaborărilor internaţionale cu grupuri de prestigiu interesate de studiul fundamental al regenerării cardiace. (...)

BREF

de Dr. E. G.-P. - apr. 22, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Succese în transplantarea renală

de Dr. Al. T. - apr. 22, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Planuri şi nevoi pentru managementul hemofiliei

de Marian CÂMPEANU - apr. 22, 2011

   La Conferinţa de presă organizată vineri, 15 aprilie a.c., cu ocazia Săptămânii de luptă împotriva hemofiliei, dl dr. Andrei Kozma, consilierul personal al ministrului sănătăţii, le-a oferit o speranţă pacienţilor prezentând un plan prin care MS speră să definitiveze registrul hemofilicilor din România, să înfiinţeze centre de hematologie transfuzională la nivel regional şi să ajungă la media de 0,9 UI factor de coagulare până la sfârşitul acestui an. (...)

Buget suplimentat

de MINISTERUL SĂNĂTĂŢII - apr. 22, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
Alte titluri:
Posibile stimulente financiare?
Reclasificare

Şi copiii internaţi se pregătesc de Paşte

de Dr. M. C. - apr. 22, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Generozitate

de Dr. C. M. - apr. 22, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.
 

Premii şi premiaţi

de C. M. - apr. 22, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

O Înviere în munţi

de Dr. E. G.-P. - apr. 22, 2011

   Un copil cobora din munţi, sub arest, împreună cu mama lui. Copilul, o fetiţă de numai doi ani ce urma să fie despărţită de părinţi, n-avea certificat de naştere pentru că se născuse şi trăise până atunci într-o grotă. Tatăl fusese ofiţer în „armata burgheză“ şi apoi lider al unuia din zecile de grupuri ale rezistenţei anticomuniste. Ei, toţi, crezuseră că anormalitatea nu va dura, că Europa şi America vor veni să-i coboare din munţi şi voiau să contribuie, cu toate puterile, la revenire. Mulţi au fost ucişi. Pe loc sau prin temniţe. (...)

Revoluţia digitală: Google versus Wikipedia (5)

de Prof. dr. Valeriu RUSU - apr. 22, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.  

Gala „Viaţa medicală“ 2011

de Dr. M. M. - apr. 15, 2011

   Vineri, 27 mai 2011, în sălile „Titulescu“, „Madgearu“ şi „Brâncuşi“, aferente Complexului ROMEXPO, va avea loc cea de a treia gală organizată de ziarul nostru. După spectacolul teatral anunţat în numărul trecut, o sesiune de premieri, cu totul deosebită prin amploare, va încheia suita de evenimente care alcătuiesc Gala „Viaţa medicală“ – 2011. (...)
 

Scuze şi reproşuri

de Marian CÂMPEANU - apr. 15, 2011

  Cele două cazuri de deces care s-au produs săptămâna trecută la câţiva metri de unităţile sanitare din Bălceşti, jud. Vâlcea, şi Băneasa, jud. Constanţa, aflate în curs de desfiinţare, au fost explicate din punctul de vedere al autorităţilor de dl dr. Raed Arafat, subsecretar de stat în MS, în cadrul unei conferinţe de presă. Dsa a susţinut că spitalele din localităţile mai sus-menţionate nu ar fi avut dotarea necesară pentru a putea salva vieţile celor doi pacienţi aflaţi în situaţii critice. (...)

Fără întârzieri şi sincope?…

de MINISTERUL SĂNĂTĂŢII - apr. 15, 2011

Alte titluri:
Finanţare asigurată
Desfiinţări la Arad şi Oradea
Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

 

BREF

de Dr. E. G.-P. - apr. 15, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Pentru statul român, HEMOFILIA nu prezintă interes?!

de Marian CÂMPEANU - apr. 15, 2011

   Asociaţia Naţională a Hemofilicilor din România a organizat, cu sprijinul companiei Bayer, „Săptămâna hemofiliei“ prilejuită de Ziua internaţională de luptă împotriva acestei maladii, ce are loc în fiecare an la 17 aprilie. Sub sloganul „Înţelege viaţa în roşu“, la conferinţa de presă desfăşurată cu acest prilej la Bucureşti, luni, 11 aprilie a.c., s-au aşezat în jurul unei mese, pentru găsirea unei soluţii pentru bolnavii de hemofilie, ANHR, medici, pacienţi. (...)

„Oncopediatria nu există în România!“

de Dr. Sorina VASILE - apr. 15, 2011

   În ţară sunt diagnosticate anual 500 de cazuri noi de cancer la copil, iar rata de vindecare a acestora este între 30 şi 60%. În Europa de Vest, opt din zece copii se însănătoşesc. Carmen Uscatu, preşedinta Asociaţiei „Salvează Vieţi“, spune că aceste statistici sunt consecinţa faptului că unele anticanceroase nu sunt disponibile oficial pe lista de medicamente a Ministerului Sănătăţii, iar pacienţii trebuie să le cumpere – scump – din ţările vecine. (....)
 

Antibioticele, un miracol ameninţat

de Dr. Mihail CĂLIN - apr. 15, 2011

    Cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, la 7 aprilie a.c. a avut loc o conferinţă de presă pe tema rezistenţei la antimicrobiene, la care au participat reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, ai Ministerului Sănătăţii, ai Societăţii Române de Microbiologie, ai Institutului Naţional de Boli Infecţioase „Prof. dr. Matei Balş“ Bucureşti şi ai Institutului Naţional de Sănătate Publică. (...)
 
 

BPOC 360°

de Dr. Maria DRAGOTĂ - apr. 15, 2011

Articolul îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Eficacitate vaccinală inferioară

de Dr. M. C. - apr. 15, 2011

   Numărul 11 din BASIC (Buletinul de actualităţi săptămânale al Institutului Cantacuzino) semnalează două studii preliminare asupra eficienţei vaccinurilor gripale pentru sezonul 2010– 2011 în Europa. Potrivit acestora, vaccinul gripal trivalent folosit în acest sezon a fost mai puţin eficient împotriva virusului H1N1-2009 faţă de vaccinul monovalent H1N1-2009 din sezonul anterior. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe