Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat într-o autoutilitară condusă de un cetățean german peste 17.000 de cutii cu medicamente posibil contrafăcute.
Medicamentele sunt în valoare totală de peste 370.000 de euro – circa 1,8 milioane de lei, se arată într-un comunicat al Poliției de Frontieră.
La data de 18 martie, Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, județul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean german în vârstă de 39 de ani. Bărbatul se afla la volanul unei autoutilitare înmatriculate în Germania.
Poliţiştii au descoperit, în compartimentul pentru marfă, mai multe cutii pe care erau inscripționate numele unor medicamente cunoscute, susceptibile de a fi contrafăcute. Pentru marfa transportată, șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență, motiv pentru care a fost condus la sediul instituției pentru verificări suplimentare.
La cercetări, polițiștii de frontieră au stabilit că în interior se aflau 17.263 cutii cu medicamente, în valoare de peste 370.000 de euro.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, se subliniază în comunicat.
Computer tomograf bazat pe tehnologia photon-counting, la Târgu Mureș
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe