Newsflash
Cultură

„Turandot”, pus în scenă de Andrei Șerban, disponibil și online

de Dr. Ioana SOARE - mar. 24 2023
„Turandot”,  pus în scenă de Andrei Șerban, disponibil și online

Un spectacol grandios de culori, dans și dramă, în punerea clasică în scenă a lui Andrei Șerban, „Turandot” se joacă cu casa închisă la Royal Opera House, în Londra.

turandot
Sorsa: Royal Opera House

Nu este prima operă regizată de octogenarul româno-american, cunoscut în România mai ales pentru regia de teatru. Puccini, aflat pe moarte, a avut propriile lupte cu Turandot: se juca și cu ideea unei opere bazate pe „Îmblânzirea scorpiei”.

Nu a terminat opera, care a fost completată de Franco Alfano. La prima reprezentaţie, la Scala din Milano, în 1926, marele dirijor Toscanini s-a oprit acolo unde s-a încheiat Actului III al lui Puccini. Decorul lui Sally Jacobs – coborârea din nori, asemenea unui zeu, a împăratului, răsăritul Lunii – este spectaculos, fiecare episod este extraordinar din punct de vedere vizual. Fiecare personaj este o mică piesă de joc într-un joc mult mai mare.

Corul Operei Regale, în costume și măști chinezești, este plasat pe trepte, precum publicul de la Covent Garden, atât participanţi, cât și observatori într-o dramă stilizată, care se desfășoară între ochii lor și ai noștri. Lucrând îndeaproape cu Andrei Șerban, coregrafa Kate Platt s-a inspirat din dansurile tradiţionale chinezești, Tai Chi și commedia dell’arte.

„Turandot” este cântată în italiană cu supratitrări în engleză. Doar 12 spectacole în lunile martie-aprilie 2023, cu casa închisă, dar opera a fost înregistrată și este disponibilă online după 20 martie.

O altă personalitate implicată a fost Sir Antonio Pappano, dirijând „Turandot” pentru prima dată la Londra, cu orchestra Operei Regale în formă maximă. Dar pentru întreaga experienţă „Turandot”, vă invit să vedeţi această producţie. Sala cu șapte niveluri a fost plină până la refuz. Absolut nimeni nu a dormit...

Citiți și: Eminescu, prezentat ca un personaj literar

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe