Curs de sclerodermie
Un
nou curs internaţional de sclerodermie, al cincilea, sub egida EUSTAR (Asociaţia
europeană de sclerodermie) şi EULAR (Liga europeană contra reumatismului), va
avea loc în perioada 24–27 ianuarie a.c., la Cluj. Astfel, după Budapesta,
Frankfurt/Main, Paris şi Belgrad, unde s-au desfăşurat ediţiile anterioare ale
cursului, Clujul şi UMF „Iuliu Haţieganu“, prin disciplina reumatologie (condusă
de prof. dr. Simona Rednic), organizând cursul, intră în această familie
onorabilă. Peste 40 de profesori de reumatologie vor fi prezenţi la Cluj, nume
mari în sclerodermie din SUA, Marea Britanie, Germania, Franţa, Italia etc.
Cursanţii, în număr de 75, sunt din aproape toate ţările Europei, dar şi din
Kenia, China, Egipt, Noua Zeelandă sau Thailanda. Pe perioada celor patru zile
ale cursului, vor fi prelegeri, ateliere, sesiuni şi demonstraţii. (D.
D. M.)
Săptămâna de
prevenire a cancerului cervical
Coaliţia
de Prevenire a Cancerului de Col Uterin marchează Săptămâna europeană de prevenire a cancerului de col uterin, în
intervalul 21–27 ianuarie, printr-o serie de evenimente reunite sub mesajul
„Prevenirea cancerului de col uterin începe prin vaccinarea anti-HPV“. Este o
acţiune de sensibilizare a populaţiei cu privire la acceptarea vaccinului
anti-HPV şi la creşterea încrederii în eficienţa acestuia. Potrivit European
Cervical Cancer Association (ECCA), programele coerente de screening pentru
cancerul de col uterin pot preveni până la 80% din cazurile cu acest tip de
cancer. În plus, vaccinurile contra HPV au eficienţă atunci când sunt
administrate adolescenţilor. Anual, în România mor 2.000 de femei din cauza
cancerului de col uterin şi alte 3.000 sunt diagnosticate cu acest tip de
cancer, ceea ce ne situează pe primul loc în Uniunea Europeană. (D.
D. M.)
Replica
Într-un
comunicat de presă, Patronatul Furnizorilor de Servicii Medicale Paraclinice
(Palmed) critică demersurile MS în legătură
cu „remodelarea mecanismelor de finanţare şi distribuire a FNUASS“, susţinând că
ele ar crea discriminarea cetăţenilor în funcţie de venituri, precum şi încălcarea
dreptului constituţional al pacienţilor la libera alegere şi informare cu
privire la serviciile medicale de care ar avea nevoie. (Dr. M. D.)
Romparkin, din nou în
farmacii
Din 17 ianuarie a.c., Terapia Ranbaxy a reluat producţia de Romparkin (trihexifenidil), utilizat în tratamentul bolii Parkinson, garantând totodată că nu vor mai exista deficite sau sincope de aprovizionare cu acest medicament. (Dr. M. D.)
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe