Cât eram cu
toții ocupați cu alegerile și încercările de a descâlci
spectacolul politic deprimant din ultimele săptămâni, Senatul a
lăsat să treacă tacit o lege care pedepsește cu închisoarea pe
oricine va îndrăzni să facă educație sexuală în școli fără
acordul scris al părinților elevilor cărora li se adresează.
Inițiat de
deputatul Ninel Peia, care i-a dat și numele „Inocența
copilăriei”, proiectul de lege ajuns acum la Camera Deputaților
prevede pedepse
cu închisoarea
între trei luni și doi ani pentru toți cei care vor furniza
elevilor (până la absolvirea gimnaziului inclusiv) informații din
zona educației sexuale fără a obține în prealabil acordul scris
al părintelui sau tutorelui. În expunerea de motive, Peia vorbește
de copii traumatizați: „Există deja școli unde copile de 10 ani
pleacă rușinate de la aceste «cursuri», sunt băieți care nu mai
înțeleg ce este aceea o familie sau de ce nu e nimic rău să ai
sentimente erotice pentru Ionel și nu pentru Diana. Aceste vlăstare
cărora le dorim cele mai bune lucruri și o viață împlinită,
copii pentru care facem sacrificii enorme sunt traumatizați de
informații care nu sunt, nu au fost și nici nu vor fi specifice
unei copilării normale, a singurei faze din viața fiecăruia care a
fost binecuvântată cu miracolul inocenței”.
Formulată
succint, în trei articole, din care reiese mult mai clar pedeapsa
decât specificul faptei incriminate, legea îi pune în dificultate
și pe toți profesorii de biologie. Își vor risca libertatea să
spună adevărul despre funcția de reproducere sau vor înlocui acel
capitol cu o poveste frumoasă despre cum aduce barza pruncii în
familiile tradiționale?
Confuzii
și contradicții legislative
Mai în glumă,
mai în serios, în mod normal, ar trebui să putem trece zâmbind pe
lângă o astfel de inițiativă. Dacă nu din alte motive, măcar
fiindcă nici măcar nu are obiect. Inițiatorul legii se războiește
cu un dușman închipuit. În România zilelor noastre nu se țin ore
dedicate de educație sexuală în școli. Nici măcar educația
pentru sănătate nu mai este (sau nu este încă, dacă vreți să
rămânem optimiști) materie obligatorie, în pofida tuturor
argumentelor pro care ar fi trebuit să o facă la fel de
omniprezentă precum matematica. Educația sexuală este doar un
capitol al opționalului
de educație pentru sănătate la care se pot înscrie sau nu elevii
și pentru care deja sunt solicitate acorduri scrise din partea
părinților. Deși prima e conținută de a doua, confuzia dintre
cei doi termeni a inundat mass-media și discursul public. Confuzia e
alimentată de ONG-urile aflate de-o parte și de alta a baricadei,
care folosesc conceptele ca și cum ar fi interșanjabile „educație
sexuală” sau „educație pentru sănătate”. E doar un detaliu,
dar unul care face să se rateze în continuare dezbaterea.
Conversația nu
ar trebui să fie despre cine riscă sau nu pedepse cu închisoarea
conform legii „inocenței copilăriei”. De fapt, nu ar trebui să
aibă nicio legătură cu dreptul penal. Și, dincolo de ideologii,
dezbaterea nu ar trebui să fie dacă educația pentru sănătate are
sau nu ce să caute în școli. Există deja o lege în acest sens,
una pe care deputatul social-democrat – deși licențiat în drept
– o ignoră complet când o propune pe-a lui și în apărarea
căreia nu a sărit niciun senator.
Potrivit
articolului 46 din Legea protecției copilului (272/2004), statul
este obligat să asigure copiilor: „dezvoltarea de acțiuni și
programe pentru ocrotirea sănătății și de prevenire a bolilor,
de asistență a părinților și de educație, precum și de
servicii în materie de planificare familială”, dar și „derularea
sistematică în unitățile școlare de programe de educație pentru
viață, inclusiv educație sexuală pentru copii, în vederea
prevederii contactării bolilor cu transmitere sexuală și a
gravidității minorelor”.
Conversația
n-ar trebui să fie despre „dacă”, ci despre „cum”. Cum e
mai eficient, cine îi pregătește pe cei care vor susține orele de
educație pentru sănătate, ce vor face educatorii și ce vor face
medicii, cum e integrată măsura asta cu alte măsuri de prevenție,
sănătate publică, asistență socială etc.
Cele
mai multe mame adolescente din Europa
România are
cea mai mare rată de sarcini la adolescente din Uniunea Europeană,
de trei ori media europeană. Astfel, în 2014, mai mult de 18.600 de
minore au născut în spitalele din România, potrivit Institutului
Național de Statistică. Sute dintre ele nici măcar nu împliniseră
13 ani. Dar despre copiii care nasc copii nu vorbim mai mult de cele
câteva minute cât ține un reportaj tv lacrimogen sau chiar cu
accente horror la jurnalul de seară. Mai auzim despre copile de 11
ani rămase gravide în urma unui abuz sexual sau despre adolescente,
care, de teamă să nu afle părinții, nasc singure și își aruncă
pruncul la coșul de gunoi. Ne cutremurăm și schimbăm canalul. Sau
subiectul.
Sarcinile în
adolescență vin la pachet cu riscuri medicale crescute față de o
sarcină la o femeie ajunsă la vârsta fertilă adultă, iar aceste
riscuri (prematuritate, preeclampsie, malformații congenitale,
greutate scăzută la naștere, depresie postpartum) se suprapun
peste riscurile sociale ușor de intuit. Fenomenul copiilor care
devin mame este strâns legat de sărăcie, emigrație (părinți
plecați să muncească în afara țării), expunerea la violență
domestică și abuzuri, dar, nu în ultimul rând, și de accesul
scăzut la educație, în toate formele ei, inclusiv educația pentru
sănătate și educația sexuală. Această relație a fost dovedită
în repetate rânduri.
Avem mai multe
mame adolescente decât orice altă țară europeană și absolut
nicio strategie pentru a reduce numărul de sarcini precoce nedorite.
N-avem niciun deputat care să-și fi propus să apere inocența
copilăriei acestor fete cu măsuri bazate pe dovezi științifice.
Ninel Peia nu scrie despre cât de „traumatizate” pot fi ele în
urma acestei experiențe. Sau cât de „traumatizați” pot fi
copiii lor, despre care statisticile spun că vor fi abandonați sau
lăsați în grija rudelor, vor crește în sărăcie sau într-un
mediu lipsit de echilibrul afectiv necesar dezvoltării.
„Traumatizant”,
s-ar putea argumenta, poate fi și un diagnostic HIV/SIDA pentru un
adolescent sau tânăr adult. România raportează mai mult de 15%
din diagnosticele de HIV/SIDA în grupul de vârstă 15–24 de ani
(care reprezintă doar 12,3% din totalul populației), conform celui
mai recent raport ECDC. La noi în țară, transmiterea HIV se face
cu precădere prin contact heterosexual neprotejat.
Prevenția
HIV/SIDA și a sarcinilor nedorite sunt doar două – cele mai
vizibile – argumente în favoarea educației sexuale în școli,
dar lista acestora e mult mai lungă. Majoritatea oponenților
educației sexuale în școli argumentează că aceasta ar promova
sexul la vârste mai fragede. Ipoteza a fost dovedită falsă în
repetate rânduri. Nu numai că orele de educație sexuală nu fac ca
adolescenții să își înceapă viața sexuală mai timpuriu, ci,
dimpotrivă, unele dovezi sugerează că pot chiar să întârzie
debutul activității sexuale. În plus, programele de educație
sexuală cresc proporția tinerilor care folosesc mijloace de
contracepție și reduc numărul sarcinilor nedorite. Experiența
Statelor Unite, de exemplu, a arătat că programele bazate strict pe
promovarea abstinenței sexuale în rândul adolescenților sunt
ineficiente, fiindcă cenzurează sau exclud informații care îi pot
ajuta pe tineri să își protejeze sănătatea. În schimb, și-au
dovedit eficiența programele de educație sexuală cuprinzătoare,
care prezintă adolescenților toate opțiunile de care dispun pentru
a se proteja.
Dar
intervențiile bazate pe dovezi probabil că interesează mai puțin
pe cineva care propune pedepse cu închisoarea pentru oamenii care
fac greșeala de a face educație din postura lor de educatori. Și,
scriind aceste rânduri, mă întreb cum de legea asta a trecut de
Senat, în loc să eșueze lamentabil și să ajungă la rubrica
„Între ghilimele” din „Viața medicală”.
Mamele
eroine
Ninel Peia e pe
final de mandat, a intrat în parlament ca deputat PSD de Ilfov și
are un cont de Facebook de pe care împrăștie teorii ale
conspirației legate de vândutul țării către Soros. În
primăvară, după ce s-a crezut câteva momente Olivia Steer, a
susținut că vaccinul DTP ar fi fost la originea îmbolnăvirilor
copiilor din Argeș. Liviu Dragnea a anunțat că îl dă afară din
PSD – pentru derapaje de la linia partidului, dar și de la bunul
simț. Apoi însă, Peia și-ar fi cerut scuze și ar fi fost iertat
și păstrat în partid – aflăm nici măcar o lună mai târziu de
la Gabriela Firea. În octombrie, controversatul deputat își mai
achiziționa alte 15 minute de faimă și visuri electorale de scurtă
durată (partidul a decis pe ultima sută de metri să nu îl mai
includă pe lista candidaților) mulțumită legii „mamelor
eroine”, o actualizare a unui nociv concept promovat înaintea lui
de regimul comunist.
Mamele eroine
ale lui Ninel Peia nu seamănă nici cu cele din revistele glossy
pentru femei, nici măcar cu acelea din reclamele la detergent. Nici
nu luptă în război, nici nu pilotează avioane în vreme ce
alăptează. O mamă medic care își duce copilul la înot în
dimineața ce urmează unei gărzi epuizante nu e eroină decât dacă
ăla micu’ mai are doi frați sau surori acasă. Politica
demografică a lui Peia, introdusă prin această lege a mamelor
eroine, se rezumă la oferirea unor indemnizații viagere mamelor
care nasc de la trei copii în sus: cu cât mai mulți, cu atât mai
mare indemnizația, prin raportare la salariul mediu pe economie.
Sunt, de fapt, mamele eroine ale lui Ceaușescu.
