Personalităţi ale lumii medicale româneşti au fost adesea în paginile ziarelor, revistelor, albumelor sau în diverse cărţi şi altfel decât prin intermediul fotografiei. Una dintre ipostaze: caricaturi semnate de artişti plastici cunoscuţi ori caricaturişti de presă, în care sunt portretizate figuri ilustre ale medicinii. „Caricatura ori şarja încarcă, aşa cum etimologiceşte spune şi numele, provenit din italiană – caricare – sau franceză – charger –, o figură, cu ce are ea mai caracteristic. Dar şi descarcă, în sensul cathartic, operează o descărcare morală, purifică, face să se producă o eliberare.“ (Ion Frunzetti, 1980)
„Cu ocazia sărbătorii dv. a 25 ani de activitate umanitară întru alinarea celor suferinzi, sufleteşte alături de dv. ţin să vă exprim prinosul sentimentelor mele de vie admiraţie şi devotament, pecetluite printr’această mică atenţie.“ (semnătură indescifrabilă, Iaşi, 16 martie 1927)
Constantin Bacaloglu
(colecţia dr. Richard Constantinescu)
Ioan Haulică – din
volumul Dan Hatmanu – „Caractere (grafică) I“, Ed. Trinitas, Iaşi, 1997
Gheorghe Tudoranu (Lumea,
22 martie 1935)
Petre Brânzei – din
volumul Dan Hatmanu – „Caractere (grafică) I“, Ed. Trinitas, Iaşi, 1997
„E
vedetă a Iaşului; joacă rol prim la Universitate şi e nelipsit pe ecranul
actualităţii. Analist în calitate de anatomist, prof. Popa este sintetic prin
concepţiile politice. Conservator, în calitate de medic (fiindcă medicina păstrează
corpul omului) e revoluţionar prin temperament. La masa de disecţie descompune
spre a afla adevărul; în societate adună spre a pune la cale binele.“
Francisc Rainer în
viziunea lui Eugen Taru (din volumul Fr. I. Rainer – „Jurnale“, ediţie îngrijită
de Gheorghe Brătescu şi Mihai Neagu Basarab, 1979)
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe