Nici vara de anul acesta nu se dezminte, aduce repere
interesante pentru melomani: serile camerale derulate la Sinaia – la Castelul
Peleș, Cazinou, Hotel Mara, Parcul Ghica sau Biserica catolică, în cadrul
„EUROPAfest Summer“ – și la București, unde Ateneul a găzduit primul concert
din festivalul „Vara magică“, susținut de Orchestra Română de Tineret, sub
bagheta lui Cristian Mandeal, solist fiind violoncelistul Ștefan Cazacu.
Câteva zile mai târziu, la 17 iulie, Orchestra Națională Română
de Cameră a fost aplaudată în Bulgaria, la Opera din Ruse, în cadrul
Festivalului „Allegra – International Summer Academy“. În compania
trompetistului olandez Wim van Hasselt și a violonistului român Rafael Butaru,
acolo s-au cântat opusuri de mare frumusețe din creația baroc – incluzând
pagini de Corelli, Marcello, Vivaldi, Boccherini, Albinoni –, dar și piese de
Piazzolla, Bartók sau Păutza. Un nou turneu derulat de Centrul Național de Artă
„Tinerimea română“, la care orchestra „mare“ este afiliată de câțiva ani.
Rămânând în sfera tinerilor instrumentiști, la Concursul
internațional „George Enescu“ din acest an s-au înscris 317 candidați din 48 de
țări, printre care Germania, Coreea de Sud, Italia, Spania, Franța, Croația,
Rusia, Ucraina, Republica Moldova, Grecia, Lituania, Letonia, Argentina, Cehia,
China, SUA, Canada, Australia sau Japonia și, desigur, România, „cu 40% mai
mulți față de ediția 2014“, se menționează într-un comunicat oficial. Datorită
avalanșei de tineri înscriși, pentru prima oară s-a organizat o preselecție,
juriul alegând 174 dintre ei pentru a intra efectiv în competiția care va
debuta la 3 septembrie.
Se cuvine subliniat și faptul că în juriu se regăsesc
personalități din elită internațională, precum violoniștii Silvia Marcovici sau
Pierre Amoyal, violonceliștii Natalia Gutman sau David Geringas, pianiștii
Peter Donohoe, dar și Dana Borșan. La secțiunea „Compoziție“, au fost admise
toate partiturile prezentate, câștigătorii urmând să fie anunțați chiar în
seara inaugurală, la Ateneu. Valoarea totală a premiilor este de 115.000 de
euro, la care se adaugă două premii speciale, constând în burse de doi ani la
Academia Barenboim din Berlin, un premiu pentru cel mai bine clasat concurent român
la secțiunea vioară, iar cel ce se va clasa pe primul loc va avea și șansa de a
evolua în cadrul Festivalului „iPalpiti“ 2017, rezervat laureaților
concursurilor internaționale, organizat la Los Angeles.
Pe de altă parte, iubitorii de jazz au putut urmări la 13 iulie,
la Institutul Cultual Român, ediția a zecea a Clubului de Jazz & Blues, de
această dată propunerea fiind o „îngemănare între jazz și ritmul brazilian
bossa-nova“. Prezentarea cunoscutului Florian Lungu referitoare la istoria
celebrului ritm născut la Rio de Janeiro acum mai bine de jumătate de veac, a
fost urmată de recitalul cântăreței Gabriela Costea și al chitaristului Alex
Man, interpretând piese de gen. A fost o incursiune în teritorii atât de
speciale, realizată în colaborare cu Institutul Cervantes, extrem de tentantă
pentru mulți dintre consumatorii de jazz și nu numai.
Sunt evenimente de care s-au bucurat sau se vor bucura
spectatorii în lunile de vară, dar și la început de toamnă – o toamnă care, de
asemenea, se anunță „plină“ de manifestări muzicale de anvergură, prefațând
cumva deschiderea stagiunii curente.