Newsflash
Știri

Una din trei gravide nu merge la medic

de Dorina Novac - mar. 29 2023
Una din trei gravide nu merge la medic

Numărul sarcinilor nemonitorizate medical a crescut dramatic în ultimii trei ani, mult mai ridicat în cazul gravidelor adolescente, anunță reprezentanții Salvați Copiii România.

Sarcina nemonitorizată corespunzător este una dintre cauzele majore care duc la complicații materne și fetale: din datele statistice existente, la nivel național, 30 din 100 de femei gravide nu au nicio vizită medicală pe parcursul sarcinii.

gravide

Numai în cadrul Spitalului Universitar de Urgență București (SUUB), 11% dintre pacientele care au născut în Clinica Obstetrică - Ginecologie din cadrul SUUB în ultimii cinci ani au avut sarcini nemonitorizate, procent care a crescut semnificativ pe parcursul ultimilor ani.

Citește și: Sfaturi pentru femeile însărcinate

„Dacă în 2018 a fost înregistrat un procent de 6,3% de sarcini neinvestigate, acesta s-a dublat pe parcursul anilor de pandemie: în 2020 au fost 12% sarcini neinvestigate, dintre gravidele care au născut, iar în următorii doi ani, procentul a crescut la 14%. În rândul gravidelor cu vârsta sub 19 ani, paciente adolescente, acest procent ajunge și până la 65% în unele centre”, se arată într-un comunicat.

Organizația Salvați Copiii România atrage atenția asupra necesității accesului la servicii medicale pentru toate gravidele și dotează maternitatea SUUB cu echipamente medicale de ultimă generație, în valoare de 178.500 euro, necesare secțiilor Obstetrică - Ginecologie și Neonatologie.

„La nivel mondial, o femeie moare la fiecare două minute din cauza sarcinii sau a nașterii. Ultimele date statistice arată că numărul deceselor materne în România a fost în continuă scădere în ultimii 20 de ani, însă, conform INS, a existat o creștere semnificativă a mortalității materne în anul 2021 (28.2 la 100.000 născuţi vii), comparativ cu anul 2020 (15.9 la 100.000 născuţi vii). Rata din anul 2021 a fost datorată în mare parte cauzelor indirecte de deces matern (19.4 la 100.000 născuți vii), respectiv patologiilor non-obstetricale, dar cu impact asupra mamei și sarcinii. Această perioadă corespunde apogeului perioadei de pandemie COVID-19”, informează reprezentanții Salvați Copiii România.

O problemă suplimentară este ridicată de gravidele care s-au refugiat din Ucraina și care, din punct de vedere profesional, se încadrează în categoria de sarcini cu risc crescut: majoritatea pacientelor, dintre cele peste 50 care au fost consultate în cadrul ambulatoriului integrat SUUB și în Clinica Obstetrică- Ginecologie din cadrul SUUB, au ajuns în România fără acte medicale care să ateste parcursul normal al sarcinii și au nevoie de consultații și analize complexe.

Printre echipamentele medicale donate de Salvați Copiii România se numără și un ecograf performant, o investigație care poate fi salvatoare pentru mamă și pentru făt.

„Ecograful primit astăzi se adaugă echipamentelor existente și justifică suplimentarea acestora prin numărul mare de evaluări ultrasonografice efectuate și prin utilitatea existenței unei aparaturi moderne de evaluare concordante cu progresul știintific actual. Volumul mare de lucru justifică necesitatea suplimentării aparaturii, iar Spitalul Universitar dispune de spațiu adecvat de lucru, cât și de un număr de 30 de medici cu competență în ecografie ginecologică și obstetricală. Ecografia reprezintă un instrument de bază în urmărirea unei sarcini, fiind sigur și fără efecte adverse. Monitorizarea și diagnosticul prenatal cu acuratețe sunt pilonul de bază în obținerea unui prognostic favorabil atât pentru mamă, cât și pentru copilul ei nenăscut”, a declarat prof. univ. dr. Monica Cîrstoiu, șef Clinica Obstetrică- Ginecologie din cadrul SUUB.

Rafila

Anul trecut, 80 de spitale au beneficiat de programele de dotare a spitalelor derulate de Ministerul Sănătății, a anunțat prof. dr. Alexandru Rafila.

„Anul trecut am cumpărat 200 de incubatoare, unele dintre ele au ajuns și la secția de neonatologie a Spitalului Universitar de Urgență București. Decalajul României s-a redus față de media Uniunii Europene, este un progres, este important să vedem că am plecat de la rata mortalității infantile de 10‰ și am ajuns la jumătate. Un element important pentru reducerea mortalității infantile este educația pentru sănătate, putem face educație contraceptivă astfel încât sarcinile nedorite să fie mai puține în rândul minorelor. Mulțumesc Salvați Copiii România pentru ceea ce Ministerul Sănătății va aprecia întotdeauna, profesionalismul de care dă dovadă această organizație, care în mod consecvent contribuie la îngrijirea copiilor din România”, a afirmat ministrul Sănătății.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe