Cercetătorii, cadrele didactice, studenții și companiile private s-au reunit la Cluj-Napoca pentru a-și face cunoscute proiectele și rezultatele cu impact concret în sănătate.
În perioada 29-30 octombrie, clădirea rectoratului Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”(UMF Cluj) a găzduit cea de-a patra ediție a UMF Cluj Technology Transfer Days 2025. Clădirea rectoratului a devenit astfel locația cea mai potrivită pentru continuarea edițiilor anterioare. Un spațiu în care cercetătorii, cadrele didactice, studenții și partenerii din industrie și-au dat mâna pentru a face cunoscute proiectele și rezultatele cu impact concret în sănătate.
Discuțiile au vizat promovarea tehnologiilor, echipamentelor medicale și inovațiilor din domeniu; finanțarea proiectelor; protecția proprietății intelectuale asupra tehnologiilor și echipamentelor medicale inovative; securitatea și confidențialitatea datelor medicale în contextul digitalizării; biotehnologiile genomice și terapiile personalizate; telemedicina ca instrument de extindere a accesului la serviciile nedicale.
Câteva dintre soluțiile inovatoare protejate prin brevete de invenție și cereri de brevete prezentate în cadrul evenimentului au fost sistemul robotic inteligent cu sistem de navigație 3D pentru chirurgia orală; nanostructurile magnetice ca platforme pentru transportul și eliberarea medicamentelor, implanturile dentare și cranio-faciale, senzorii optici pentru diagnostic rapid și non-invaziv.
Alte brevete de invenție prezentate au vizat un dispozitiv pentru asistarea circulației sangvine, un procedeu de a obținere a unor biocapsule destinate aplicațiilor antimicrobiene fototermale și unul de obținere a nanostructurilor funcționalizate de tip GNP-Chit-EGF cu aplicabilitate în tratamentul infecțiilor cu Klebsiella pneumoniae; un instrument laparoscopic pentru localizarea extralumenală precisă a unei tumori colorectale sau un senzor optic salivar. Între instituțiile care și-au prezentat cererile pentru brevet, respectiv brevetele s-au aflat și Universitățile de Medicină și Farmacie din Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Timișoara, București, Iași, Craiova.
De interes au fost și serviciile de cercetare prezentate de Institutul de Cercetare Biomedicală MedFUTURE, dintre care amintesc vectori de expresie genică personalizați, clone celulare stabile, extracție automată de ADN din diferite matrici biologice, extracție de acizi nucleici, evaluarea expresie genică folosind tehnologia microarray, determinare proteine prin metoda WesternBlot, determinarea proteinelor prin tehnica sandwich ELISA, teste de migrare celulară prin metoda scratch-healing, microchirurgie de tip survival surgery, evaluarea fragmentelor de ADN prin electroforeza in gel de agaroza, screening neonatal prin spectrometrie de masă, procesare biopsii renale, determinări prin microscopie confocală, microscopie în câmp întunecat.
Au fost două zile cu adevărat interesante prin cadrul general propus, prin promovarea inovației cu aplicabilitate în sănătate. Două zile dedicate promovării la nivel regional și național a cercetării aplicate, a colaborării interdisciplinare, a valorificării rezultatelor științifice, scopul fiind procesul transferului tehnologic în sănătate.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe