Newsflash
ACTUALITATE Știri

UMF „Carol Davila” participă la competiția sportivă Universiada Pescarului

de Florentina Ionescu - aug. 25 2023
UMF „Carol Davila” participă la competiția sportivă Universiada Pescarului

Competiția sportivă „Universiada Pescarului” se află la ediția a cincea și va avea loc în perioada 15-17 septembrie 2023.

Universitatea Politehnica București și Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București organizează, în perioada 15-17 septembrie, pe Balta Lazăr din Alexandria, competiția sportivă „Universiada Pescarului”. Acesta este un eveniment dedicat cadrelor didactice universitare și studenților. 

„De la bun început, scopul organizării acestei competiții sportive, devenită deja tradiție, a fost acela de a oferi cadrelor didactice din cele două universități partenere, nu numai o partidă reușită de pescuit, ci și de a petrece o zi deosebită și plină de liniște în natură, într-un loc curat, amenajat și întreținut alături de prieteni, respectiv familie, pe unul dintre cele 20 de standuri amenajate”, se arată pe site-ul UMF „Carol Davila”. 

Numărul locurilor este limitat la 20 de participanți/10 echipe/universitate. La finalul înscrierilor primilor 20 de participanți, formularul de înscriere se va închide automat. Competiția nu necesită taxă de înscriere sau alte taxe de participare. Tip pescuit: plantat în sistem C&R.

Concursul începe vineri, 15 Septembrie, la ora 16:00, și se termină duminică, 17 septembrie, la ora 12:00 (dacă o echipă este în drill, se mai acordă 15 minute pentru scoaterea peștelui).


Notă autor:

Foto: arhivă Viața Medicală

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe