Newsflash
Internaționale

UE oferă finanțare pentru producerea unor volume mari de vaccinuri anti-COVID

de Dorina Novac - iul. 2 2021
UE oferă finanțare pentru producerea unor volume mari de vaccinuri anti-COVID

Banca Europeană de Investiții a semnat, joi, un acord de împrumut în valoare de 30 de milioane de euro pentru a permite producerea unor volume mari de vaccinuri profilactice împotriva COVID-19.

Acordul de împrumut a fost semnat cu societatea belgiană inovatoare din domeniul biotehnologiei, Univercells, pentru a permite producerea unor volume mari de vaccinuri profilactice împotriva COVID-19 într-o nouă uitate de producție și pentru a codezvolta o rezervă de vaccinuri, se arată într-un comunicat al CE.

finantare_UE

Acest împrumut de risc este susținut prin Facilitatea de finanțare InnovFin – Boli infecțioase (IDFF) din cadrul programului Orizont 2020, programul UE pentru cercetare și inovare pentru perioada 2014-2020.

„De la începutul pandemiei, am făcut eforturi uriașe pentru a sprijini inovatorii din Europa, acordând prioritate cercetării și dezvoltării de soluții sigure și eficace pentru a face față crizei și consecințelor acesteia. (...) Sunt foarte încântată că astăzi oferim sprijin în domeniul biotehnologiei inovatoare belgiene pentru noua unitate de producție de vaccinuri împotriva COVID-19 și pentru dezvoltarea unei rezerve de vaccinuri. Suntem cu un pas mai aproape de revenirea la o viață normală și de asigurarea unei pregătiri mai bune pentru viitoare pandemii”, a declarat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret.

Potrivit sursei citate, parteneriatul anunțat va contribui la combaterea pandemiei de coronavirus, creând, în același timp, valoare și un impact semnificative pe termen lung și sprijinind pregătirea pentru pandemii viitoare.

„Noua datorie de capital de risc către Univercells susținută prin intermediul IDFF se adaugă la o operațiune IDFF anterioară de 20 milioane de euro, semnată în octombrie 2019. Aceste investiții vor sprijini nu numai pregătirea europeană în caz de pandemie, ci și disponibilitatea vaccinurilor și autonomia producției în țările cu venituri mici și medii, datorită modelului de afaceri inovator, radial (hub-and-spoke) al Univercells”, transmite CE.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe